Era atat de liniste pe strada, incat nu imi venea sa-mi cred urechilor si am inceput sa ma gandesc daca nu cumva manelarii s-au sinucis, miscati in suflet de atata "Of, viata mea!" si "Suparat, suparat sunt Doamne iara, suparat", in detrimentul lui "Am norocul scris in frunte".
Prima zi - intr-un interval de vreo 6 saptamani - cand nu am mai auzit manele pe Smardan, nr.5. Ajunsese sa ma agaseze atat de tare, incat am zis ca am sa propun - printr-o anonima fireste - Primariei sa schimbe numele strazii, pentru a fi mai usor de reperat: Strada Manelarilor. A fost doar un gand izvorat din ciuda, nici pe departe in masura sa ma consoleze, intrucat un astfel de nume probabil ca le-ar fi facut cinste, luand in calcul ca maneaua a devenit pentru ei un soi de religie. Ha, ta, na na, trrr, brrr, onomatopee scapate la inceput si sfarsit de refren, iubiri tradate, dusmani care ravnesc la averea castigata de vreun capsunar in Spania sau de vreun "peste" in Italia etc. Tot repertoriul era azvarlit dintr-o magaoaie/mai mule magaoaie - nu mi-am dat seama nici pana acum - , cu precizia unui ceas elvetian, de la 14:00 pana pe la 16:00, ori chiar mai mult. Taman 'namiaza mare, cand vrea si omul sa se bucure de odihna sau, dimpotriva, sa munceasca cu spor primeste cu dedicatie doua ore de Salam, Peste, Castor (asta fiind Guta - Puta cum ii zic puii de manelari, ca sa rimeze).
Dar astazi, nici o dedicatie, si chiar m-am bucurat. Mai ales ca m-am rugat vreo luna de zile sa li se arda casetofonul, combina, tractorul de calculator tot, tot... Sa nu ii mai aud. Si s-a facut liniste.
Pana in jurul orei 15:30. Deranjat ca nu mai avea loc pe sosea de masina unuia, un altul, a inceput sa se umfle in pene ca un curcan, cerandu-i sa faca loc "de urgenta, ca de nu...". Raspunsul a venit pe aceeasi unda "sonora", amplificat in frecventa de a spune "da-te-n p*** mea, ce, ti-a cumparat ma-ta strada?".
Maneaua s-a mutat pe maidan. Dar repertoriul era mai "adevarat", mai "pe bune", "pe sleau", cum le place romanilor amatori de vulgar si pumni in nas, dati in plina strada. Dedicatiile promiteau. Spitalizare.
P.S. Acum m-as lua si eu de mama lor. Pentru ca i-a lasat sa plece in lume, inainte de a implini cei sapte ani de acasa.
Prima zi - intr-un interval de vreo 6 saptamani - cand nu am mai auzit manele pe Smardan, nr.5. Ajunsese sa ma agaseze atat de tare, incat am zis ca am sa propun - printr-o anonima fireste - Primariei sa schimbe numele strazii, pentru a fi mai usor de reperat: Strada Manelarilor. A fost doar un gand izvorat din ciuda, nici pe departe in masura sa ma consoleze, intrucat un astfel de nume probabil ca le-ar fi facut cinste, luand in calcul ca maneaua a devenit pentru ei un soi de religie. Ha, ta, na na, trrr, brrr, onomatopee scapate la inceput si sfarsit de refren, iubiri tradate, dusmani care ravnesc la averea castigata de vreun capsunar in Spania sau de vreun "peste" in Italia etc. Tot repertoriul era azvarlit dintr-o magaoaie/mai mule magaoaie - nu mi-am dat seama nici pana acum - , cu precizia unui ceas elvetian, de la 14:00 pana pe la 16:00, ori chiar mai mult. Taman 'namiaza mare, cand vrea si omul sa se bucure de odihna sau, dimpotriva, sa munceasca cu spor primeste cu dedicatie doua ore de Salam, Peste, Castor (asta fiind Guta - Puta cum ii zic puii de manelari, ca sa rimeze).
Dar astazi, nici o dedicatie, si chiar m-am bucurat. Mai ales ca m-am rugat vreo luna de zile sa li se arda casetofonul, combina, tractorul de calculator tot, tot... Sa nu ii mai aud. Si s-a facut liniste.
Pana in jurul orei 15:30. Deranjat ca nu mai avea loc pe sosea de masina unuia, un altul, a inceput sa se umfle in pene ca un curcan, cerandu-i sa faca loc "de urgenta, ca de nu...". Raspunsul a venit pe aceeasi unda "sonora", amplificat in frecventa de a spune "da-te-n p*** mea, ce, ti-a cumparat ma-ta strada?".
Maneaua s-a mutat pe maidan. Dar repertoriul era mai "adevarat", mai "pe bune", "pe sleau", cum le place romanilor amatori de vulgar si pumni in nas, dati in plina strada. Dedicatiile promiteau. Spitalizare.
P.S. Acum m-as lua si eu de mama lor. Pentru ca i-a lasat sa plece in lume, inainte de a implini cei sapte ani de acasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu