Din criza timpului pierdut

Saracia ingroapa copilaria

2009-11-08T04:29:00.000-08:00

http://www.jurnalul.ro/stire-antimonden/un-norvegian-pentru-romani-526270.html

O poveste despre povesti

2009-11-02T09:34:00.000-08:00

Nazdravanii pititi in casetofon

http://www.opiniastudenteasca.ro/v1/index.php?option=com_content&view=article&id=21624:nzdrvanii-pitii-in-casetofon&catid=133:oameni-si-locuri&Itemid=120

Nenorocul nu si l-a putut alunga atunci cînd a venit pe lume, într-o zi de 13. Acum, la 85 de ani, îl tine departe cu cîte o glumă bună si cu povesti. Doamna Elena spune călduros că au rămas singura ei „distractie”.Snoavele îi vin în minte atunci cînd stă cuibărită între perne si cu casetofonul pe piept. Le spune pentru copii si părinti deopotrivă. Vrea să-i învete și pe ei ceva, din tîlcul povestirilor. Să le ducă ei mai departe, copiilor cînd n-o mai avea cine să le înșire.

Doamna Elena Casfichis se ține de șotii. Numai în universul copiilor se mai poate juca. Plămădește personaje pentru ei, ca să mai uite de cîte rele i-a intors viata. I-a născut prin scris pe Mircea, un puști care chiulește de la școală ca să meargă la furat și pe Măriuca, o copilandră frumoasă foc pentru care unui moșneguț cu scaun la cap i s-au aprins călcîiele. Mai apoi, i-a dat suflare lui Sandu, un pensionar sărac, care vinde covrigi în oraș. Sînt chipuri pe care le descoperi în vitrina cețoasă a buticului de la colț și suflete care ți se destăinuie numai după ce ai avut curajul să le privești ochii .

Toate discuțiile duc la poveștile sale. Vorbește cu entuziasm despre șiretenia lui Băsescu, despre gurile slobode ale unora sau altora. Numai atunci i se descrețește fruntea înaltă, umbrită de trecerea anilor. Ochii mari, dar lenesi, devin zburdalnici. Și dacă ghicește nesațul din privirile tale, caută să se adape din aceeași „lăcomie”. Atunci cînd simte că a prins curiozitatea omului, duce degetul arătător la gură. E semn că pregătește ceva nemaiauzit.

Pe hîrtie a așternut numai întîmplările din tinerete, atunci cînd nu o supăra vederea. Le semna simplu, Ela sau Lola. Acum, la cei 85 de ani pe care nu-i arată, îi place mai mult să le „încondeieze” din vorbe. Își potrivește vocea după personaj: fie mai mieroasă, fie mai răstită. Nu numai că se face una cu povestea, dar nu uită nici de ascultători. Trăiește fiecare rol pentru „publicul” imaginar: copiii. O supără că acum, „ei obișnuiesc să se uite la desene animate cu tot felul de figuri, care au ni ște guri mari și ni ște burți umflate de te sperii”.

Ea nu vrea decît să le cîștige simpatia cu povești despre soarta unui „Copil cu mamă vitregă”, despre „O fată descurajată” sau despre „Cum se fac copiii?”. Și-a lăsat imaginația să se ducă peste nouă mări și țări, pînă a întîlnit-o pe „Prințesa zăpezii” și a fost martoră a „Doi împărați care se ceartă”. Apoi, a revenit cuminte pe meleagurile noastre pentru a- și afla viitorul la „țiganca cu ghiocul”.

De poveștile Elenei Casfichis nu s-au bucurat proprii copii și nici nepoții. Nu a avut. De aceea, singurătatea bătrîneții îi pare cu atît mai copleșitoare. Acum, că suferă de diabet și de tensiune arterială, ar avea nevoie de cineva care măcar să o întrebe din cînd în cînd „mamaie, ți-e bine?”.

Ce-i în casă, nu-i minciună

În noiembrie 2007, a convenit să- și încredințeze garsoniera fiicei unei foste vecine de scară, în schimbul îngrijirii. Numai după un an, femeia care trebuia să-i poarte de grijă a uitat să-i mai calce pragul. Ultima data, nu a venit să o întrebe cum își poartă bătrînețile, ci să-i spună că va trebui să vîndă garsoniera în care locuiește și să-i dea 300 de milioane lei. Ca să scape de azil, unde ar fi putut-o duce într-o clipită. S-a dus la judecată, să își ia casa înapoi, și crede că va reuși. Dacă o ajută și poveștile. „Pe 23 noiembrie am primul mare termen de judecată. Sper să mi se facă dreptate și să nu fiu lăsată pe drumuri la 85 de ani. Am de cheltuit mult cu avocatul, iar din pensia de 830 de lei fac cu greu față. Dacă aș mai vinde din povești, ori dacă aș colabora cu o editură, cred ca a ș mai face ceva bani. Cu poveștile poate reușesc să-mi recîștig casa”. Îmi spune aproape în soaptă că nu o mai sperie nimic, nici măcar moartea.

Snoave pentru un client

Le are pe toate, pe casete. Le-a ascultat și le-a modificat de sute de ori. Să fie loc de glumă, dar și de „bagă de seamă!”. Nu le-a publicat nicăieri, nu pentru că nu a știut pe la ce uși să bată, ci pentru că „i-e urat să cerșească atenție”. Singura „tentativă” de colaborare cu o editură de literatură pentru copii a avut-o în urmă cu doi ani, cînd le-a trimis celor de la Cartea Copilului din București caseta pe care înregistrase „Puiul de caprioară” și „Fetița din pădure”. După ce au ascultat-o, au ținut-o în sertar vreo două luni, după care, i-au trimis-o acasă prin poștă. Nu aveau bani de „irosit” pentru poveștile ei. De atunci, doamna Elena a hotărît că nu are să mai încerce să le vîndă.

Își amintește, însă, cu plăcere că a avut un cumpărător. Și nu unul oarecare. În 1990, cînd era în parcul Cișmigiu, cu o învățătoare pentru care scrisese sceneta „Dragoste neîmpărtășită”, a stîrnit interesul unui ziarist neamț, Klein Wassermann , care i-a cerut patru casete. I-a trimis banii tocmai din Germania, prin poștă, plus o scrisoare în care o anunța că cele opt povești urmau să fie publicate acolo. Dar după aceea nu a mai știut nimic de el. Nu i-a mai păsat, pentru că era un cîștig nesperat: „A fost o surpriză tare plăcută. Nu mă așteptam să le cumpere. Eu i le dădusem doar să le asculte, ca să-mi spună apoi cum îi par. Mi-a dat patru milioane de lei pentru ele, ceea ce însemna o groază de bani la vremea aceea, mai ales că nu aveam nici un leu în buzunar”. Acum două săptămîni, în acela și parc, a vîndut unei mame, la insistența băiețelului sau, alte două povești: „Copilul Minune” și „Zburătorul fără aripi”. 20 de lei povestea. Dar asta nu o bucură decît puțin. Ar dori ca pove știle ei să ajungă la cîți mai mulți: „Sînt cam acelea și povești de cînd lumea: «Punguța cu doi bani», «Cenușăreasa», «Ursul păcălit de vulpe», foarte frumoase, dar ar fi bine să mai citească sau să mai asculte și altceva. Ale mele oglindesc realități trecute și prezente, ori mereu prezente. Copiii, cu ajutorul părinților, ar putea învăța ceva din ele”.

Cu gluma poți deschide multe uși

A început a spune povești cînd a rămas singură, în ‘87. Comuniștii i-au omorît soțul atunci, pentru că nu „a vrut să intre în hora lor, să- și sape o parte din colegii de muncă”. Umorul a ajutat-o să treacă peste cel mai mare ghinion. Pentru ea, a devenit o filosofie de viață. „Poate că am avut momente cînd, de suferință, am vrut să-mi tai venele. Însă, apoi, rîdeam singură de nebunia mea. Cu gluma poți deschide multe uși, plus că te destinzi și viața nu-ți mai pare atît de parșivă”. Se întremează mai ales atunci cînd vede că- și bucură vecinii cu cîteva zîmbete. Bătrînețile și le împarte cu nea Sandu, vecinul de la 6, care se pricepe să scormonească în burțile televizoarelor și casetofoanelor stricate. Pentru că-i de nădejde. Îi duce cu drag plăcinte rumene, supă aburindă sau cîte o zacuscă „stas” și se întind la vorbă. El are timp să-i asculte cu drag poveștile. Și pe cele vesele, și pe acelea mai triste.

Pe front, „mama răniților”

Nici nu se gîndea cînd era tînără că avea să spună povești la bătrînțe. Îi tin de urît și de cald, în suflet. Îmi spune că e învățată cu munca, încă de la 14 ani. Atunci, cosea haine pentru militari și aprindea sîmbetele focul, în schimbul unui ciubuc, în șase gospodării evreiești. În primul an de facultate, la 18 ani, a mers pe front. A vrut să le ușureze viața alor ei, care o duceau greu cu hrana din cauza războiului. S-a gîndit că blidul de mîncare ce-i revenea trebuia să fie dat mamei, fiindcă era bolnavă. Doamna Elena spune că primul imbold i-a fost dat de un anunț apărut în ziar: „Căutăm voluntari pentru îngrijirea răniților pe front”. Își amintește că „intram de-a bușilea în linia întîia și trăgeam răniții. Îi țineam de nas și cu respirația mea încercam să le dau viață”. Doar ea și încă două fete au scăpat tefere. Iar cînd s-a întors acasă a găsit un oraș dărîmat. Fusese bombardat de nemți.

Ciuda „grecoaicei”

„Dacă n-ar fi fost Ileana, era bine cu Ceaușescu”, îmi spune înciudată bătrîna. Îi poartă pică și acum, pentru că pur și simplu : „Era o femeie urîtă, cred că orice ai fi pus pe ea tot urîtă rămînea. Plus că era rea al dracului, proastă și vorbea cu «fă!»”. Ce nu le-a iertat niciodată comuniștilor a fost moartea bărbatului ei, fiindcă au lăsat-o singură după 42 de ani de căsnicie. „Știu cine l-a împușcat: Constantin Boiangiu, care era pe atunci șeful Direcției Gospodării Comunale din cadrul Primăriei Capitalei”, îmi spune cu un tremur în glas, care-i trădează durerea.

***

Pe doamna Elena am lăsat-o în mijlocul casetelelor ei de povești. Înainte de a ieși pe ușă , mi-am oprit privirea asupra palariei mov aruncată cochet pe fotoliul rosu de la geam si pe crizantemele bumbișori, culese probabil din bratele unui florărese de la țară. Ghemuită între perne croșetate în culorile toamnei tîrzii, și-a luat nerăbdătoare casetofonul pe piept. Parcă intrase într-un alt univers, iar ochii îi licăreau straniu. Cred că în capul ei alb pregătea o nouă poveste.

***

Copii fără părinți

Într-o zi, un bătrîn de vreo 60, ori cel mult 65 de ani, cu o pensie mică, a făcut rost de un co ș mare de covrigi, ca să-i vîndă în stradă. Și din covrigi lua și el cît i se dădea, dar era mulțumit omul. Pe acest om îl chema Sandu. Vindea cîte doi-trei covrigi, dar cînd trecea vrun copil care, uitîndu-se cu jind la ei pentru că nu avea bani să cumpere, nu stătea mult pe gînduri și îl striga:

- Măi piciule, de cînd n-ai mîncat tu?

- De ieri, nene. -

Păi de ce nu ți-a dat mama ta mîncare?

- D-apăi nene, n-am mamă.

- Cum n-ai mamă?

- Dar cine te-a făcut pe tine?

- Lumea zice că Dumnezeu.

- Dar tată?

- N-am nici tată.

- Și unde stai tu?

- Într-o curte, la un alt nene, în grajd cu vaca.

- Cum mă, dormi în grajd?

- Da, nene.

- Dar ce mănînci?

- Păi, cînd se face ziuă, nenea ăla mă dă afară.

- Și nu-ți dă nimic de mîncare?

- Nu-mi dă, dar mă pune să car apă pentru vacă.

- Și pentru apă, nu-ți dă nimic?

- Azi nu mi-a dat nimic. Am făcut o poznă. Am furat două ouă si le-am mîncat crude. M-a prins și m-a dat afară.

- Și nu mai dormi acolo?

- Nu, nene.

- Dar acuma ți-e foame?

- Mi-a trecut puțin, cînd am trecut pe lîngă matale, că miros tare frumos covrigii.

- Uite piciule, ia un covrig de la mine!

- Vai nene, și nu-i scump?

- Păi nu-mi trebuie bani. Și cînd mai ai vreme, mai treci pe-aicea.

- Bogdaproste!

Și a început să mu ște din el, flămînd. A trecut strada și, acolo, o fetiță mai zgribulită, mai neîmbrăcată, i-a zis: „Băiatule, dă-mi și mie un pic de covrig, că tare mi-e foame!” Băiatul a rupt din covrig și i-a dat și ei. Au plecat amîndoi, mîncînd. Au mers ce au mers și au dat de ni ște țigănci care stăteau pe trotuar și mîncau salam cu pîine. S-au uitat la ele și au plecat cu mirosul de salam în nas. Au mers mai departe și baiatul a întrebat-o:

- Cum te cheamă, tu?

- Maria.

- Și unde stai?

- Pe stradă.

- Cum, stai pe stradă? N-ai nici tu casă?

- N-am. Dar de ce-ai spus „nici tu”? Nici tu n-ai casă?

- N-am nici eu. Vrei să fim prieteni?

- Dacă vrei tu, da.

- Unde dorm eu, ai să dormi și tu, și ce mănînc eu, ai să mănînci și tu.

Copiii din canale au devenit artisti de circ

2009-11-01T01:59:00.000-07:00

PREZENT. Mia a trecut peste necazuri şi îi face pe ceilalţi să zâmbească

TINEREŢE. Păpuşile şi ţigările şi-au găsit loc în aceeaşi copilărie

Va recomand cu caldura un reportaj bun, aparut azi in EVZ, sub semnatura lui Ionut Fantaziu.

Ionuţ Fantaziu

Duminică, 01 Noiembrie 2009

SCHIMBARE. Un voluntar francez le-a oferit a doua şansă în viaţă mai multor tineri care, până în urmă cu câţiva ani, au trăit pe străzile Bucureştiului.

Mia e clovn. Are nas roşu, îşi pictează faţa, se îmbracă colorat, face jonglerii şi bufonării ca să-i distreze pe cei mici şi, din când în când, pe cei mari. Despre cei ca ea au scris ziarele străine în anii ’90, televiziunile au făcut reportaje, turiştii i-au evitat, iar România şi-a primit eticheta - „ţara copiilor străzii”. Mia a fost unul dintre ei. La 13 ani, părinţii au abandonat-o la o casă de copii din Sibiu.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/874002/Copiii-din-canale-au-devenit-artisti-de-circ/

Sanatos, voinic, dom'le presedinte?

2009-11-01T00:58:00.000-07:00

Hm. Cica ieri a venit Basescu la Iasi. Si ca azi va fi blocata circulatia in centru din cauza avalansei de fani (vreo 15 000?!) care vor veni sa dea mana cu cel care le-o promis ca vor trai bine.

Eu l-as intreba de ce crede ca ar merita sa fie din nou presedinte. Fiindca in viitorul mandat va face ca lucrurile sa se aseze pentru Romania? Suna a minciuna cat China. Ii dau votul meu doar daca trece un test esential: sa traiasca o luna de zile dintr-un salariu de 600 de lei, sa stea fara caldura in apartament din cauza unei termocentrale de doi lei, sa circule prin oras numai cu mijloacele de transport in comun, unde sa fie calcat pe pantofii lustruiti, inghiontit si obligat sa se familiarize cu o gama diversa de parfumuri autohtone, sa faca o mie si o suta de drumuri pentru a rezolva o problema minora cu autoritatile si tot asa.

Adica sa coboare de pe tocuri, sa renunte la fard si la lentilele de contact si sa mearga cu ochi-n patru pe drumurile cu gropi ale patriei. Sa fie si istet, nu doar siret. Asa, se pare ca va adormi in bocanci.

Ca sa se trezeasca la timp, am sa-i dau o stampila in obraz.

De ce n-am mai scris?

2009-10-31T13:19:00.000-07:00

Ca nu am avut timp.
Ca mi-a fost lene.
Ca mi-am pierdut nitel entuziasmul.
Ca am vrut sa citesc mai mult.
Ca mi-a fost dor sa stau pe ganduri, fara sa astern vreunul.
Ca am fost cuminte si nu pot scrie cuminte.
Ca nu am mai ascultat povesti.

Dar...
Mi-e dor sa spun povesti.
Nu mai pot fi cuminte.
Gandurile cer sa fie asternute.
Vreau sa scriu mai mult.
Mi-am recapatat entuziasmul.
Nu imi mai este lene.
Si, mai mult decat oricand,
Am vreme.

Asterix şi Obelix nu sunt ai Frantei

2009-10-18T12:27:00.000-07:00

Cine n-a ras cu lacrimi urmarind desenele animate, ori mai tarziu filmul (amuzantul Gerard Depardieu in rolul grasanului Obelix) cu cele doua personaje care ii bateau pe romani de ieseau fulgii din ei, datorita ravnitei potiuni magice? Sincer, am vazut filmul de vreo patru ori, si am ras de fiecare data cu aceeasi pofta. Se pare insa ca atacurile continue dintre tabara galica si cea romana, dar mai ales cele doua personaje- cheie ale benzii desenate nu au fost create de francezi -ceea ce explica si parodia la adresa patriotismului galic - , ci de catre doi imigranti: un italian (Albert Uderzo) si un polonez (Rene Goscinny, decedat in 1977, cel care a desenat bardihanul lui Obelix si mustata lui Asterix).
Pe 29, la sfarsitul acestei luni, Asterix si Obleix implinesc 50 de ani de la creatie si sunt revendicati de francezi ca fiind un tezaur al culturii lor.
De 50 de ani, de când au fost lansate, istoriile belicoşilor gali au fost traduse în 107 limbi şi s-au vândut în peste 325 de milioane de exemplare în întreaga lume, fiind cel mai banos export literar al Frantei, mai ales dupa ce Albert Uderzo a vandut drepturile de autor consortiului editorial Hachette (potrivit cotidianului „The Independent“).

Salvati copiii!

2009-10-18T01:06:00.000-07:00

Fenomenele de violenţă, sub diverse forme, se întâlnesc în trei sferturi din şcolile din România, iar acestea nu sunt rezolvate întotdeauna cum ar trebui, susţine un studiu al Organizaţiei “Salvaţi Copiii”, care a fost prezentat joi la conferinţa “Tendinţe actuale în justiţia pentru copil şi familie”. 2,5 la sută din elevi au manifestări grave de violenţă, iar trei la sută sunt victime ale violenţei.
http://www.cotidianul.ro/in_trei_sferturi_din_scoli_se_intalnesc_fenomene_de_violenta-

Vorbeste! Pentru a te feri de monstru...

2009-10-15T00:05:00.001-07:00

- campanie pentru victimele violentei in familie, sustinuta de Jurnalul national-

Te închizi în tine. Pui lacăt pe vorbe, pe urlete, pe hainele frumoase pe care le ai în dulap, pe încrederea în tine şi în viaţă. Lacrimile nu mai pot spăla de multă vreme durerea şi dezamăgirea cu care trăieşti zi de zi. De dragul copilului sau cine ştie, de groaza cu care cunoscuţii ţi-ar arunca priviri duşmănoase, taci. [...]
http://www.jurnalul.ro/stire-miscarea-de-rezistenta/vorbeste-524035.html

2009-10-14T13:42:00.000-07:00

Foto de Silvian Stanisor, fotoreporter Ziarul de Iasi, http://www.ziaruldeiasi.ro/files/mediagallery/site/z_is/pics/202/Masa%20pelerinilor14_1.jpg

Bunatatea are nota scazuta la purtare

2009-10-14T12:30:00.000-07:00

"Cu bunatatea mori de foame"

Asa suna unul dintre indemnurile (trantite pe o foaie A4 si tiparite prost), lipite pe peretele de la intrarea in scoala din Vladeni pentru a fi memorate, bineinteles, de toti elevii. Pe langa faptul ca e o deraiere lexicala de la forma originala "Cu rusinea mori de foame", indemnul nu este tocmai corect nici din punct de vedere religios si moral. Cum adica: daca faci bine, vei muri de foame?! Ce dascal fascist se va fi gandit astfel la aceasta forma "nociva" a cunoscutei vorbe din popor? Prin urmare, pentru a fi protejati de rau, copiii trebuie sa refuze Binele. Mai exact, facerea de bine. Unde este responsabilitatea sociala a unui astfel de cadru didactic? Acum, cand capul unui copil din ciclul primar, dar nu numai, este impuiat de expresii, formulari si imagini violente de la desene animate, a-i spune acestuia ca nu trebuie sa faca bine este, implicit, o incurajare a rautatii (bine ca nu s-au gandit la un indemn de genul: "Rautatea e bratara de aur"!).

Tot in popor au unii o vorba pe care o considera demna de luat in seama: "Daca esti bun, esti luat de prost". O formula de prevenire: nu fa prea mult ori prea des bine, fiindca altii vor profita de tine. Asadar, bunatatea nu este de dorit, pentru ca aduce numai necazuri.

"Marinimosii" profesori si invatatori din Vladeni - cei care au propus acest indemn - ar putea sa se ia in calcul dictonul filosofic "Cunoaste-te pe tine insuti" pentru ca, pina la implinirea varstei discernamantului, elevii sa constientizeze singuri care din cele doua "le prieste". Cam greu insa ca ei sa constientizeze, atat timp cat dascalii lor sunt inconstienti.

Ochelarii din copac

2009-10-05T10:47:00.000-07:00

www.liberation.fr/vosphotos

Politia care bate. De zvanta

2009-10-05T09:53:00.000-07:00

"Nu te-au batut suficient, daca te bateam eu, nu mai ajungeai acasa"

Astfel suna declaratia unui agent de politie, enervat de faptul ca a fost deranjat in toiul noptii de o batranica, venita sa reclame faptul ca fusese batuta de trei studenti carora le inchiriasera apartamentul ei de pe Bd-ul N. Iorga, nr. 59. Asta dupa ce, cu cateva ore in urma, ii mai daduse si o amenda de 200 de lei pentru tulburarea linistii publice. Singura vina a femeii fusese ca iesise pe balcon si tipase dupa ajutor din partea vecinilor de bloc, pentru a o scoate din ghearele derbedeilor (se pare ca trebuie sa ne gandim de cinci ori inainte de a solicita interventia Politiei).
In opinia purtatorului de bulan, batrana "si-a luat-o pe merit", fiindca le-a tulburat distractia studentilor petrecareti, cerandu-le sa plateasca chiria si utilitatile (in sase luni nu achitasera nici o factura). Povestea ei m-a intrigat la culme. A apelat la politisti pentru ca a fost batuta si pentru a fi ajutata sa-si recupereze banii (vreo 2000 de lei), iar acestia si-au exprimat regretul ca nu a patit-o mai rau.

P.S. A fi om e lucru mare. Politist? O intamplare!

Hai cu poarta!

2009-09-25T23:51:00.000-07:00

" 'Tui mingea ma'sii!"

Un portar danez si-a mutat, dupa bunul plac, barele portii. Pentru ca nu avea de gand sa se osteneasca facand salturi si intinderi pisicesti "doar pentru o minge" si-a zis ca merge sa triseze un pic in ceea ce priveste distantele. Isprava a facut-o fara nici o jena, chiar in timpul partidei, numai ca, desi abia dupa 30 de minute de joc, fotbalistii de la echipa adversa si-au dat seama de smecheria portarului si i-au cerut arbitrului sa intrerupa meciul. Culmea ca portarul Kim Christensen (30 de ani) este lider in campionatul national. E posibil sa fi castigat aceasta pozitie tocmai datorita trucului de a muta poarta, invatat de la un prieten bun: „Un prieten m-a învăţat acest truc în urmă cu câţiva ani şi

de atunci îl aplic din

când în când”, a spus Kim Christensen pentru

publicaţia Aftonbladet”.
Trisorul va intra pe mana Comisiei de Disciplina, care va stabili sanctiunile corespunzatoare dupa ce va urmari filmuletul, deja accesat in draci pe Youtube.

P.S. Prevad o noua formula de incurajare a fotbalistilor din partea suporterilor: "Hai cu poarta!"

Stirea completa pe www.evz.ro

Cerere de criza

2009-09-24T11:36:00.000-07:00

LOCURI DE MUNCA - caut loc de munca	22 Sep 2009
Tînăr, 28/1.70/75kg, îmi ofer serviciile (nu contează ce domenii) pentru cîştiguri generoase. tel 0741462995. (http://anunturi.evenimentul.ro/)

Chilotii stangaci

2009-09-24T10:13:00.000-07:00

Cica un magazin britanic de lenjerie intima a propus lansarea pe piata a unor chiloti speciali pentru stangaci. De parca chilotii barbatesti actuali sint confectionati special pentru dreptaci. Se pare ca, de acum, stangacii nu vor mai fi "discriminati" si vor avea mai putine neplaceri de suportat la buda din cauza slitului de la chiloti. Fiti atenti la explicatia stiintifica care a stat la baza acestei inventii revolutionare : "Stangacii au mai multe probleme in a umbla in pantaloni, trebuie sa faca o manevra in Z cu unghiuri de 180 de grade, inainte de a ajunge la rezultatul, pe care mana dreapta il obtine cu usurinta". Manevra in Z cu unghiuri de 180 de grade, ha??? Am si eu doi frati stangaci si nu i-am auzit niciodata plangandu-se ca lor le vine mai greu..., stiti voi, decat dreptacilor.

P.S. Chiloti de stanga, chiloti de dreapta... nu vi se pare ca au culoare politica?

Unora le place... cel mai bun final de film

2009-09-23T08:35:00.000-07:00

"Some like it hot" ("Unora le place jazzul" - 1959, regizat de Billy Wilder; in rolurile principale: Marilyn Monroe, Tony Curtis si Jack Lemmon;)

Ma invit la nunta ta

2009-09-23T07:52:00.000-07:00

Astazi m-a vizitat un batranel tare simpatic, care mi-a adus o poezie despre "tristetea si suferinta" apei poluate!? M-a rugat sa-i spun sincer daca nu imi place, ca la urma urmei nici nu era obligatoriu sa imi placa. Spre surprinderea mea, chiar sunau bine cele cinci catrene si i-am spus ca ar putea fi publicate in ziar, in Pagina Cititorilor. Gadilit in orgoliul sau de poet ocazional, i-au zambit ochii de multumire si mi-a spus recunoscator: "Domnisoara, pentru ca sinteti atat de draguta cu mine, promit ca am sa vin la nunta dumneavoastra, am sa va botez si doi copii, plus ca intr-o zi am sa va aduc un buchet mare mare de trandafiri." I-am spus ca nu are de ce sa imi multumeasca, dar el mi-a zambit cu inteles ca se va tine de cuvant si va face tot ce a zis. Bineinteles, asta cand se va intampla. INTR-O ZI.

Coarnele Caprei de la Paris

2009-09-22T07:34:00.000-07:00

Producatorii de lapte din Paris au invadat astazi piata Republicii, inarmati cu butoaie, bidoane si tot felul de recipiente, pentru a face scandal. Furiosi din cauza ca a scazut pretul laptelui, mai multi crescatori de bovine si ovine din capitala franceza au ales o metoda mai inteleapta de a protesta, impartind bidoane cu lapte persoanelor care au trecut prin piata Republicii, asta dupa ce, cu spatamani in urma au aruncat tone, pe camp sau in strada. In ciuda gestului disperat al fermierilor, imi vine sa zambesc, gandindu-ma ca parizienii nici nu au visat ca vor face baie in lapte (cam 22 de tone), taman in piata publica. Qu'est qu'en disez?

Mai multe detalii despre "revolutia laptelui" pe http://www.lemonde.fr/web/depeches

Chilotii nu au trecut testul de granita

2009-09-21T07:32:00.000-07:00

Unei basarabence i s-a refuzat dreptul de lunga sedere in Romania, alaturi de sotul sau, pe motiv ca nu a stiut sa raspunda la mai multe intrebari de natura intima, legate de viata lor de cuplu: "Unde v-ati sarutat prima data?", "Ce culoare aveau chilotii sotului, cand ati facut prima oara dragoste?", "Pe ce parte a patului a dormit sotul dupa...?" Jesus! Femeia, nu ca nu a stiut sa raspunda, dar cele spuse de ea nu s-au potrivit cu cele spuse de sot si concluzia functionarilor de la Serviciul Imigrari din Iasi a fost ca cei doi nu s-au casatorit din dragoste. O casatorie de convenienta. Pentru aceasta concluzie desteapta "expertii" de la Imigrari se pare ca au luat in calcul nepotrivirea raspunsurilor. Sa fi fost oare si incompatibilitatea sexuala? In aceasta problema nu s-au mai pronuntat. Cred ca le-a fost rusine sa se amestece...

Nu-ti mai adu aminte!

2009-09-20T05:45:00.000-07:00

A te agata de amintiri

A verifica cu fiecare prilej de neliniste daca mai sunt acolo, daca mai au acelasi farmec, daca mai inseamna atat de mult pentru tine
A derula cu incetinitorul fiecare clipa frumoasa, cu teama de a nu-i fura din savoare
A te pierde intr-un exercitiu mecanic de memorie pentru a castiga o "exaltare anemica" a sufletului
A te desprinde de prezent, care iti trece prin fata ochilor aceleasi cadre, pentru a-ti evoca singur bucuriile trecutului
A te simti prins intr-un joc stupid, care, pana la urma, nu iti aduce decat amaraciune
A te gandi mereu la ce ai spus, cum ai spus, cui, de ce...

Nu te agata de amintiri! Tine-le ascunse in sertar, pentru ca nu se aseaza praful pe ele. Scoate-le de acolo doar dupa ce esti convins ca ai epuizat toate posibilitatile prezente de a-ti produce bucurii si de a-i face fericiti pe cei dragi tie. Nu te agata de amintiri... te coplesesc cand ti-e lumea mai draga!

De ce imi sunt taaare simpatici copiii

2009-09-19T00:19:00.000-07:00

Doi copilasi, ingerasi sau iepurasi, cuminti de aceasta data

"Schimb de ciocane" : bucatarul de serviciu si instalatoarea de ocazie

2009-09-18T14:02:00.000-07:00

In nici unul din apartamentele in care am stat pana acum nu am avut "un barbat in casa". Se strica robinetul, se infunda chiuveta, se bloca iala la vreo usa, nu stiau, dom'le, ori poate ca nu voiau, sa repare nimic! Si nici nu consimteau sa chemam un instalator de profesie, fiindca am fi aruncat cu bani de-aiurea pentru niste reparatii "banale". Si ca sa nu ne lasam la mana lor, incepeam noi fetele sa mesterim si sa carpim pe ici pe colo, cum ne pricepeam, numai sa putem spune ca "we fixed the problem". Pentru o perioada, bineinteles. In "noul" apartament, aceeasi problema: colegii isi dau cu ciocanul peste degete, daca bat un cui in perete. Dar trantesc niste ciorbe delicioase, tot felul de bunatati la cuptor, stiu sa faca si sarmale... Se compenseaza si, pana la urma, toata lumea este multumita si nu facem nici un schimb de ciocane prin apartament. De orice "reparatie banala" ati avea nevoie, puteti sa imi dati de veste. Colega mea de apartament are pe balcon o traista cu tot ce trebuie. Si ce indemanare!

P.S. Pentru ciorbe, sarmale si alte bunataturi e mai complicat... Trebuie sa veniti cu ingrediente de-acasa, fireste!

De vorba cu mine insami + o leapsa cam luuunga pentru Haza, Mihaela Berneaga, Savi, Monik, Paulet si Everdene

2009-09-17T01:45:00.000-07:00

Calitatea pe care doresc sa o intilnesc la un barbat/femeie - simtul umorului;

Ce pretuiesc mai mult la prietenii mei – sinceritatea;

Principala mea trasatura - rabdarea;

Principalul meu defect – credulitatea;

Indeletnicirea mea preferata – punerea lucrurilor in ordine;

Fericirea pe care mi-o visez - sa nu am ce regreta;

Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire – superstitie? Nu sint superstitioasa. Cea mai mare nenorocire ar fi sa ma plafonez, sa nu mai am vointa.

Locul unde as vrea sa traiesc – nu are importanta;

Culoarea mea preferata – rosu;

Floarea care-mi place – margareta;

Pasarea mea preferata – ciocarlia;

Prozatorii mei preferati - Camus, Sartre, Dostoievski, Marquez, Eliade, Preda si Rebreanu;

Poetii mei preferati – Nichita Stanescu si Toparceanu;

Eroii mei preferati din literatură – Strainul lui Camus (Meursault), Idiotul lui Dostoievski (printul Miskin) si „Scarbitul” lui Sartre (Antoine Roquentin);

Eroinele mele preferate din literatură - Ursula singuratica a lui Marquez;

Compozitorii mei preferati – Vivaldi si Mozart;

Pictorii mei preferati - Modigliani si Frida Khalo;

Eroii mei preferati din viaţa reală - Autistii;

Ce urasc cel mai mult - nesimtirea, pasivitatea, cruzimea, grandomania;

Calitatea pe care as vrea s-o am din nastere – umorul;

Cum as vrea sa mor - impacata;

Greselile ce-mi inspira cea mai mare indulgenta – cele facute "din dragoste" ;

Deviza mea - nu am nici una (probabil "Fara devize!")

Tanti Ileana: ConsinZia - rul bate Teveul

2009-09-13T09:01:00.000-07:00

Ziarul bate Teveul

Cel putin asa cred cei mai in varsta, dupa cum mi-a marturisit o batranica din Miroslava, cadru didactic pina acum cinci ani, cind a iesit la pensie, "punct" in care a renuntat la parul coafat si la pantofii cu toc pentru batic si espadrile. Tanti Ileana nu mai pierde timp cu gateala, insa e o femeie care a vazut multe la viata ei si care are convingerea ca presa e cel mai bun avocat al omului de rind.

Zilele trecute, a calcat pragul Ziarului de Iasi, cu speranta ca i se va face dreptate intr-un caz de inselaciune. Femeia a vrut sa-si cumpere un apartament mansarda in Iasi, numai ca Trustul de Constructii Moldova, dupa ce a pacalit-o in privinta termenelor de finalizare a lucrarilor si a adreselor unde urma sa primeasca la cheie locuinta, a tras-o in piept de 20 000 de euro. Avansul incredintat de tanti Ileana firmei, tocmai pentru a grabi lucrarile, astfel incat sa se poata muta, pina in iarna lui 2008, la casuta ei.

Ceea ce nu s-a mai intamplat, iar tanti Ileana, dupa ce a privit cu amaraciune spre Cel de Sus ca a permis sa i se faca o asa nedreptate, si-a strans bine broboada sub barbie si a inceput sa bata pe la usile redactiilor: ziare, TV, radio. Pentru a-si povesti necazul, pentru ca escrocherii sa fie constransi sa-i inapoieze macar banii, daca nu au fost in stare sa-i construiasca mansarda dorita. Voia sa faca rumoare, sa se auda in targ cum firma de constructii cu pricina si-a batut joc de o femeie in varsta, care le-a incredintat banii pentru care a muncit mai bine de 30 de ani. Si nu era singura victima a teparilor. In ultima luna, aparusera in ziar mai multe cazuri "Mansarda", motiv pentru care, cele semnalate de tanti Ileana nu mai prezentau interes pentru reporterii de pe Economic.

"Ce mi s-a intamplat mie, nu-i doresc nimanui. Eu am avut incredere ca imi voi primi ceea ce mi se cuvenea de drept, dar se pare ca m-am inselat. E vina mea ca nu am deschis ochii mai devreme, dar inseamna ca nu se mai poate face nimic? Daca-i dau in judecata, credeti ca se rezolva ceva? Eu sint o biata femeie, ei au atatia bani si relatii... Persoanele despre care s-a scris pana acum au pierdut mai putini bani. Eu am pierdut banii si raman si pe drumuri, ca ma dau copiii afara din casa. Nu merita asta atentie din partea presei?" mi-a spus ea cu lacrimi retinute in coltul ochilor obositi.

Mi-a fost mila de batranica si ma simteam vinovata ca i-am spulberat si ultima speranta pe care o mai avea, aceea ca presa atrage atentia asupra abuzurilor, inselaciunilor, mai ales cind sint pagubiti oameni de rand. Si i-am sugerat sa apeleze la televiziune. Filmau, aparea si dumneaei in inregistrare, spunindu-si pasul, o vedea lumea la jurnal si astfel atragea mai mult atentia aspura necazului ei.

"Domnisoara, cazul meu poate fi prezentat la televiziune in 2-3 minute, nu mai mult. Plus ca la jurnal te uiti o singura data, si gata. La ziar, reporterul poate povesti mai in amanunt cazul meu, mai ales ca ii dau toate documentele doveditoare, declaratii, tot ce are nevoie. Iar ziarul daca il cumperi, il rasfoiesti de cate ori vrei si poti sa il dai si altor oameni sa se uite pe el. Cu ziarul pot sa ma duc la firma sa le arat ce s-a scris despre ei, poate macar de frica sa nu piarda din clienti imi inapoiaza banii !"

Cata dreptate avea tanti Ileana si sincer m-a surprins judecata ei. Mi-a amintit de principalele diferente dintre TV si presa scrisa, pe care le treceam de fiecare data in revista la facultate, la seminarul lui Haza. "Desteapta femeie!", mi-am zis. Si mi-a parut rau ca tocmai niste reporteri nu au putut sa o ajute, pe ea, femeie scolita, dar simpla in purtari si exprimare, cea care a stiut sa faca o analiza atat de fina a unui aspect adesea pus in discutie de jurnalisti din ambele tabere (de presa scrisa si de televiziune).

P.S. Pun pariu ca tanti Ileana ne putea da o lectie, pe intelesul tuturor, si despre ceea ce inseamna INTERESUL PUBLIC. De fapt, cred ca ne-a si dat-o, desi subtil. Jos palaria, mamaie!

La muuulti annni, Pasic!

2009-09-12T09:44:00.000-07:00

Dirty Dancing Havana Nights (Dance like this)

Asistenta Word prin telefon

2009-09-10T10:15:00.000-07:00

Un om de litere, poet si prozator din Iasi mi-a cerut astazi un ajutor nesemnificativ din punctul meu de vedere, dar destul de important pentru ce avea dumnealui de dus la capat.

El: Domnisoara, ia spune, te plictisesti?
Eu: Nu chiar. Am inceput mai multe, dar deocamdata nu am terminat nimic, asa ca sint in "miezul" treburilor.
El: Pai ma gandeam poate ai un ragaz, sa ma ajuti intr-o problema tehnica.

Am inceput sa ma simt usor speriata de ceea ce avea sa imi ceara un intelectual la varsta intelepciunii, mie, proaspat absolventa a unei facultati de litere. Dar am continuat amabila: Va ajut cu placere. Dar despre ce este vorba? Ca sa stiu daca nu cumva imi prind urechile.

El: Domnisoara, vreau sa iau o bucata de text dintr-un document si sa il mut intr-un altul nou, dar nu stiu exact cum se face.

Imi venea sa rad pentru ca nu m-am asteptat sa imi ceara ajutorul pentru ceva atat de simplu. Dar a fost atat de natural, de sincer in privinta incurcaturii in care se afla, ca nu am putut decat sa ma apuc sa ii dau instructiuni, in detaliu, aproape "babeste", cum ar fi zis bunica mea, repetate de vreo trei ori, pina cand a indeplinit cu succes cinci sarcini elementare: selectare, copiere, taiere, deschidere document nou, "lipire". Cel mai hazliu a fost la C- U- T si la P- A- S -T -E. Sau la tehnica drag&drop, ca i-am explicat-o si pe asta. Nu reusea sa inhate textul si sa il tina captiv, pana cand trebuia sa il elibereze in pagina cealalta. Dar, pana la urma, ne-am descurcat. Iar dumnealui era bucuros precum un copil care invatase sa descifreze un puzzle.

P.S. A fost chiar simpatic. Mai ales ca nu mi-am imaginat cat de ciudata si cat de putin docila este tehnologia pentru cei care, de cand se stiu si-au asternut gandurile pe hartie, cu stiloul ori creionul.

Cand nu e muzica, se lasa cu cantec

2009-09-09T11:12:00.000-07:00

Era atat de liniste pe strada, incat nu imi venea sa-mi cred urechilor si am inceput sa ma gandesc daca nu cumva manelarii s-au sinucis, miscati in suflet de atata "Of, viata mea!" si "Suparat, suparat sunt Doamne iara, suparat", in detrimentul lui "Am norocul scris in frunte".

Prima zi - intr-un interval de vreo 6 saptamani - cand nu am mai auzit manele pe Smardan, nr.5. Ajunsese sa ma agaseze atat de tare, incat am zis ca am sa propun - printr-o anonima fireste - Primariei sa schimbe numele strazii, pentru a fi mai usor de reperat: Strada Manelarilor. A fost doar un gand izvorat din ciuda, nici pe departe in masura sa ma consoleze, intrucat un astfel de nume probabil ca le-ar fi facut cinste, luand in calcul ca maneaua a devenit pentru ei un soi de religie. Ha, ta, na na, trrr, brrr, onomatopee scapate la inceput si sfarsit de refren, iubiri tradate, dusmani care ravnesc la averea castigata de vreun capsunar in Spania sau de vreun "peste" in Italia etc. Tot repertoriul era azvarlit dintr-o magaoaie/mai mule magaoaie - nu mi-am dat seama nici pana acum - , cu precizia unui ceas elvetian, de la 14:00 pana pe la 16:00, ori chiar mai mult. Taman 'namiaza mare, cand vrea si omul sa se bucure de odihna sau, dimpotriva, sa munceasca cu spor primeste cu dedicatie doua ore de Salam, Peste, Castor (asta fiind Guta - Puta cum ii zic puii de manelari, ca sa rimeze).

Dar astazi, nici o dedicatie, si chiar m-am bucurat. Mai ales ca m-am rugat vreo luna de zile sa li se arda casetofonul, combina, tractorul de calculator tot, tot... Sa nu ii mai aud. Si s-a facut liniste.
Pana in jurul orei 15:30. Deranjat ca nu mai avea loc pe sosea de masina unuia, un altul, a inceput sa se umfle in pene ca un curcan, cerandu-i sa faca loc "de urgenta, ca de nu...". Raspunsul a venit pe aceeasi unda "sonora", amplificat in frecventa de a spune "da-te-n p*** mea, ce, ti-a cumparat ma-ta strada?".

Maneaua s-a mutat pe maidan. Dar repertoriul era mai "adevarat", mai "pe bune", "pe sleau", cum le place romanilor amatori de vulgar si pumni in nas, dati in plina strada. Dedicatiile promiteau. Spitalizare.

P.S. Acum m-as lua si eu de mama lor. Pentru ca i-a lasat sa plece in lume, inainte de a implini cei sapte ani de acasa.

"Asta sa i-o spui lui Mortu' "

2009-09-08T10:12:00.001-07:00

Astazi, pe la un 12 si un sfert sun pe un domn sa il intreb de un material pentru o rubrica la ziar.

Eu: Buna ziua, de la ziar va deranjez, stiti dumneavoastra, pentru rubrica "Curier juridic". Aveti pregatit materialul?
Dnul cu pricina: nici un deranj scumpa domnisoara, dar cine se ocupa de rubrica asta "Curier juridic"?
Eu, incurcata: (imi venea sa-i spun: cum adica, dom'le cine? jucati teatru cu mine acum?) Pai dnul Morosanu, de la Biroul de Consiliere pentru Cetateni.
El: Pai a murit dnul Morosanu!
Eu: Ei, Doamne Fereste! (in gandul meu: "Asta sa i-o spui lui Mutu"- ca tot e la moda si se ia lumea de el).
El izbucnind in ras: Nu-i asa ca te-am lasat fara cuvinte, domnisoara?
Eu, cu un ton de repros: Domnule Morosanu, nu mai glumiti cu din astea (i-as fi zis "ca nu se stie", avand in vedere varsta pe care o are).
El, multumit ca "mi-a copt-o" cu gluma asta macabra: Da ce v-ati speriat... si rade in continuare cu pofta, pe seama faptului ca am ramas cateva secunde in receptor, fara sa mai zic nimic.

P.S. Ce e amuzant in a o face pe mortul? E cea mai trasnita "pacaleala" pe care am auzit-o pana acum. Ca si cum ai suna la 112 sa vina Ambulanta sa te culeaga dintr-un sant, pentru ca ai murit...

Postul de preşedinte al Republicii Moldova, disponibil pe Best Jobs

2009-09-06T03:30:00.000-07:00

2009-09-06T02:39:00.000-07:00

www.cotidianul.ro/husa_de_laptop_care_salveaza_ziarele_de_la_moarte-

"O firmă spaniolă a venit cu o idee năstruşnică pentru a da o mână de ajutor ziarelor, tot mai puţin căutate peste tot în lume.

O husă de laptop care atunci când este împăturită arată precum un ziar oarecare. Nu chiar oarecare, pentru că Mitemite Unnecessary Objects Lab are mai multe titluri de ziare din care poţi alege: Frankfurter Allgemeine, El Pais, La Vanguarda sau Gazzetta dello Sport, informează New York Times.

Ideea spaniolilor poate fi la fel de folositoare în cazul în care cineva ocheşte laptopul tău ca să-l fure. Când ai însă un biet ziar (mai ales unul care nu e cu data de azi pe el), interesul hoţilor scade dramatic."

Alb la puterea a treia sau cand Albul e mai Alb decat Alb

2009-09-06T02:15:00.000-07:00

http://www.jurnalul.ro/stire-/religia-detergentilor-rec-lama-de-pus-pe-vena-

O analiza ironica a reclamelor la detergent. O bucata din aceasta, mai jos:

"Telenoveliste care fac jogging şi apoi se repauzează în livingul unei vile gen "visul unui poliţist de frontieră". Balcon la etaj, peluză, uşi din sticlă la intrare. Băile sunt cât garsoniera pe care poţi să ţi-o iei tu cu "Prima Casă". Înăuntru, totul e impecabil, "super-mama" are siluetă de manechin şi un calm de stareţă lângă copilul de câteva luni care-şi pune mâncarea pasată pe babeţică. Super-mama, care n-are bani să-i cumpere mai multe, spală babeţica în fiecare seară. La maşina de spălat, fireşte. Are o depresie post-partum şi refulează energia negativă, o dată cu furtunul de golire..."

Povestea unui pusti curajos

2009-09-05T09:14:00.000-07:00

L-am intalnit zilele trecute. Intamplator. M-a intampinat cu un zambet care ii lumina toata fata, in ciuda durerii pe care o resimtea atunci cand pasea.

Paul are 9 ani si cel mai mult timp si-l petrece prin spitale. In 2005, a suferit o fractura de femur din cauza unui accident la derdelus. A fost internat la Spitalul de Copii "Sfanta Maria" din Iasi, unde a stat cu piciorul in ghips aproape jumatate de an, perioada in care a capatat o infectie extrem de severa. Acest accident i-a rapit lui Paul mai ales timpul de joaca, fiindca au urmat alte si alte interventii chirurgicale, in prezent avand nevoie de o operatie ce costa 10 000 de Euro.

Paul nu are ochii tristi. Cu obrajii plini, pictati pe alocuri de pistrui, te priveste cu nesatul unui copil care iti cauta prietenia. Nu vorbeste decat de scoala. Ii place mult sa studieze. Face cate opt ore de carte pe saptamana, acasa, cu o invatatoare tanara. In rest, se ocupa parintii.

Lui Paul ii este dor sa joace prinsea, ori un fotbal cu baietii de pe ulita.
Desi au o situatie materiala modesta, parintii lui Paul nu au renuntat sa il trateze intr-un spital din capitala. Si nici sa faca nenumarate drumuri la Bucuresti (Ministerul Sanatatii Publice, Colegiul Medicilor, Institutul de Medicina Legala) ori chiar in strainatate (o clinica de expertiza din Bologna), fiind convinsi ca Paul este victima unei culpe medicale. Vor dreptate pentru copilul lor.

"Daca as spune tot prin ce am trecut cu Paul, am putea scrie un roman"
I-am ascultat povestea. Tatal sau mi-a impartasit-o. In tot acest timp, el a stat cuminte pe scaun, ascultand captivat, ca si cum era vorba de un alt caz. La plecare, as fi vrut sa-i strang mana, dar nu am avut curaj. M-am simtit intimidata si parca prea mica in preajma acestui pusti care nu se lasa coplesit de suferinta. M-a invitat sa-i fac o vizita.

Criza, subiect de caricatura in Franta

2009-09-03T11:40:00.000-07:00

Dau pensia mea pentru o carte

2009-09-02T10:26:00.000-07:00

Astazi, mi s-a intamplat ceva cu adevarat straniu. M-a sunat un domn pe telefonul redactiei sa reclame ceva cu totul neasteptat. Nu s-a plans de nici una dintre institutiile publice locale - ceva la ordinea zilei -, nu s-a plans de guvernantii nostri (cel putin nu direct), nu s-a plans de "lispa de educatie a tinerilor din ziua de azi". Nu, de nimic de genul. Domnul cu pricina, inginer de profesie, mi-a spus ca a facut un imprumut ca sa isi cumpere o carte: "Istoria critica a literaturii romane", de Nicolae Manolescu. O carte de 250 de lei. L-am intrebat daca are ceva de reclamat impotriva editurii la care a aparut. Mi-a raspuns ca nu, editura la care aparuse nu avea importanta, intrucat era vorba de o capodopera pe care si-o dorea demult. "Am achitat 100 de lei, ca sa o pot atinge si rasfoi putin si a ramas sa mai platesc 150 de lei, ca sa ma bucur de ea acasa". Si a inceput sa planga. De emotie si - in acelasi timp - de indignare. "Am muncit 40 de ani la stat, am facut absolut tot ce mi s-a cerut, iar acum, la batranete, nu imi pot permite sa imi cumpar o carte". Am incercat sa-mi exprim regretul si sa-l consolez, spunandu-i ca in prezent cartile sunt atat de scumpe incat cu greu mai reusesti sa cumperi cate una. Nu parea nemultumit de faptul ca sunt scumpe cartile: "Nu conteaza valoarea lor in lei, pentru mine conteaza valoarea lor culturala". Si a continuat cu o voce sugrumata: "Ce vreau eu ca pensionar? Vreau sa imi fac palat, sa traiesc huzurind? NU! Eu vreau o carte. Sa pot sa o am doar pentru mine".

PS. Credeam ca nu mai exista astfel de oameni. Sa plangi de dragul cetitului. Sa te revolti ca nu iti poti permite o carte. Va asteptati sa mai intalniti astfel de oameni, in era Internetului?

Fotbal european la superlativ

2009-08-28T23:41:00.000-07:00

FC Barcelo

a a castigat Supercupa Europei, ajunsă la ediţia cu numărul 33.

Catalanii au avut nevoie de 115 minute pentru a invinge echipa condusa de Mircea Lucescu. Pana in minutul 115, partida FC Barcelona - Sahtior Donetk s-a disputat fara a se inscrie. Golul salvator si aducator al unei victorii de vis a fost marcat de Ledesma, dar la construirea fazei norocoase a contribuit Lionel Messi.
Bravo, Barca! Felicitari, dom'le Mircea Lucescu! (la un pas de a castiga din nou Supercupa Europei).

Monalisa chinezilor ne face cu mana

2009-08-27T11:20:00.000-07:00

Interagir avec Mona Lisa, c'est possible

"L'exposition TCL World Dynamic Interactive Classical Art (L'Art classique mondial animé et interactif) a ouvert ses portes à Pékin, en Chine, après une première étape en Corée du Sud. Plus de 400 ingénieurs et artistes ont travaillé sur ce projet pendant plus de deux ans. Sa réalisation aura coûté au total 7,3 millions de dollars".
www.lemonde.fr/a voir

Doriti ca Monalisa sa va faca cu ochiul, pe bune? Ca statuia lui Venus din Milo sa-si legene soldurile in fata voastra? Sau statuia lui Socrates sa va dea gata cu o peroratie? Nu ar fi nici o nebunie. Chinezii vin din nou cu un proiect nastrusnic: expozitie de arta clasica interactiva, cu ajutorul tehncii 3D si a hologramei.
Rien d'impossible!

TREBUIE, pe limba comentatorilor sportivi

2009-08-27T10:44:00.000-07:00

Trebuie sa va spunem ca in tribune este o atmosfera incendiara (la propriu, devreme ce torte aprinse sunt trimise cu dedicatie, dintr-o parte in alta a peluzelor).
Trebuie sa va spun ca ICSUlescu suteaza puternic, pe centrul portii (atunci cand o minge atinge anemic plasa portii).
Trebuie sa recunoastem ca executia lui CUTARescu a fost senzationala, numai lui Ronaldo sau lui Messi ii reuseste (culmea extazului pentru un dribbling sau o centrare cu capul, executate mai cu tehnica).
Trebuie sa vedem daca avem noroc sa deschidem scorul (sa dea Domnul!).
Trebuie sa lasam jocul sa curga, prea multe faze scurte si nu reusim sa patrundem prea mult in celalata jumatate a terenului (aaa, chiar jucati? da nu se vede!).
Trebuie sa construim mai mult, sa ne cream mai multe ocazii de gol (totusi avem ocazii... stam bine, dar cine le onoreaza?).
Trebuie, trebuie, trebuie.........................chiar TREBUIE sa va stea pe limba?

Payer le contenu media avec l'attention

2009-08-26T10:34:00.000-07:00

http://mediawatch.afp.com/public

“News is free”. Faux, rétorque Google. Les gens paient! Avec quoi? Avec leur temps, explique David Eun, responsable des partenariats de contenus chez Google à New York. "Ils vous paient avec le temps qu'ils passent sur vos contenus, ils vous paient avec leur attention. C'est cette attention, que les annonceurs veulent". (janv 08) Jusqu’ici, les médias vivaient de la publicité, c’est-à-dire vendaient leurs audiences aux annonceurs. Aujourd’hui, tout le monde court après le fameux « temps de cerveau humain disponible ».

"Elegy" : toamnele dragostei

2009-08-25T11:14:00.000-07:00

Sala de curs. Scris citet pe tabla Roland Barthes. "Critica practica" cu profesor David Kepesh. The big question: "Devine o carte, o alta carte, dupa ce o citesti?" Raspunsul: "Da. Pentru ca noi aducem ceva cartii. Ne aducem pe noi. Iar daca vom citi din nou peste zece ani, din nou se va schimba pentru ca si noi ne-am schimbat". Concluzia: "Frumusetea e in ochii celui care priveste".

Frumusetea studentei Consuela Castillo (Penelope Cruz) e in ochii celui care o priveste de la catedra- profesorul David Kepesh (Ben Kingsley). Isi propune sa o cucereasca doar pentru a avea parte de o partida grozava de sex. Numai ca stradaniile lui de a o atrage in patul sau au un rezultat neasteptat.
Dupa o casnicie nereusita, dragostea capata pentru Kepesh un alt contur, pentru ca o traieste din nou, la varsta intelepciunii. Profesorul se comporta insa ca un adolescent si nu are curajul sa isi asume o relatie stabila, desi o iubeste cu pasiune pe tanara cubaneza. Fascinata de numeroasele talente ale barbatului care i-ar putea fi tata, Consuela se indragosteste si este dispusa sa mearga cu relatia dincolo de o aventura. Numai ca acestuia ii este teama ca nu va fi acceptat de familia ei. Si se despart. Pentru vreo doi ani. Pana cand il viziteaza sa-i spuna ca are cancer la san. Cand simte ca o poate pierde pentru totdeauna, isi aminteste de teoria despre frumusete a prietenului sau George: "Femeile frumoase? Nimeni nu le vede". El a vazut-O, dar "nu a inteles ce a vazut".

Un film de Isabel Coixet. Despre dragoste. Mare filozofie? Raspunsul vi-l veti da singuri. Vizionare placuta!

Complimentul, noua taxa de drum?

2009-08-24T09:36:00.000-07:00

Pe la un 18:15, pe Elena Doamna, un tanar cam la vreo 25 de ani, pe bicicleta: Domnisoara nu te supara, daca tot cobor, unde ajung?
Eu, nedumerita: Mai exact?
El: Ajung la Moldova Mall si la caminele din Tudor?
Eu, amabila: Tii drumul asta inainte, pana la intersectie, apoi faci dreapta si iar inainte si treci inclusiv pe la terasele din Tudor, daca te intereseaza.
El, ca si cum explicatia mea nu l-ar fi lamurit: Dar daca cobor pe gangul asta, nu tot acolo ajung?
Eu, usor intrigata: Nu stiu cum sa-ti explic pe scurtatura, ca nu am mers niciodata pe acolo. Dar na, tot acolo trebuie sa ajungi, daca tii neaparat sa cobori prin fundatura aia cu bicicleta.
El, oarecum ironic: A, nu stii prea bine, fiindca nu esti din Iasi, nu-i asa?
Eu si mai intrigata: Pai nu sunt, dar ce legatura are asta?
El, insistent: Da de unde esti? E secret?
Eu, nervoasa la culme: Extraordinar! Auzi, te intereseaza cum sa ajungi in Tudor sau de unde naiba sunt eu?
El, amuzat ca mi-a sarit mustarul: Scuze, eu am jucat doar teatru pentru a sta de vorba cu o domnisoara frumoasa.
Si m-a bufnit rasul. Chiar asa, opresti omul din drum - putin distrat dupa o zi plina - si-i rapesti taman vreo 10 minute ca sa-i indrugi prostii din astea?
P.S. Nu m-am suparat, dar l-am trimis, in gand, la o plimbare cu cercu'.

Sexul la control, va rog!

2009-08-22T07:58:00.000-07:00

Caster Semenya (18 ani), atleta sud-africana care a castigat medalia de aur la proba de 800 m a Campionatului Mondial de Atletism de la Berlin trebuie sa demonstreze in fata unei comisii de specialitate ca este femeie, si nu barbat, asa cum se crede. "O tradeaza" aspectul barbatesc, iar in copilarie "juca fotbal cot la cot cu baietii" (un argument foarte puternic, de altfel!). Performanta uluitoare a tinerei atlete este pusa pe seama faptului ca are in organism mai mult tostesteron decat celelalte concurente. Pana se va solutiona problema ambiguitatii sexului acesteia/acestuia (teste, controale, va dati seama, e complicat si e nevoie de o echipa de specialisti pentru a identifica daca e un el sau o ea, ori poate putin din amandoua), performanta atinsa se considera a fi discutabila, ceea ce raneste orgoliul a milioane de africani.

P.S. Au sunat foste colege de camera ale atletei ca sa le intrebe daca au vazut-o goala la dus! Daca e atat de importanta stabilirea sexului, nu le ramane decat sa faca control... Cam umilitor, nu-i asa?

Cand turbeaza cainii, ne vaccineaza Europa

2009-08-21T08:59:00.000-07:00

www.evz.ro
Probabil ca suporterii dinamovisti ar vrea ca Bonetti sa intoarca si obrazul celalalt

Pentru ca nu au putut sa strige "avem echipa, avem valoare!", din cauza evolutiei lesinate a cainilor in fata unei echipe modeste, precum Slovan Liberec, suporterii dinamovisti s-au facut rosii de manie si au dat navala pe teren ca sa ii resusciteze nitel. Operatiunea nu a fost nicidecum salvatoare, ci dimpotriva i-a deconectat pe jucatorii din Stefan cel Mare de la un aparat esential pentru orgoliul lor: UEFA. Pentru vindecarea de turbare a suporterilor, Dinamo va fi scutita, cel putin trei ani, (boala grea, nu gluma!) de efortul de a participa la meciurile din cupele europene. Si pentru ca incidentul inseamna o pata mare de noroi pe coada fotbalului romanesc, bosii de la FRF (Federatia Romana de Fotbal) si LPF (Liga Profesionista de Fotbal) au inceput sa maraie destul de urat catre mai marii de la Cotroceni, ca sa inaspreasca legea privind violenta pe stadioane. Daca i-ar musca...

Din seria filmelor cu prosti: "Zivot Je Cudo" (Emir Kusturica)

2009-08-20T09:34:00.000-07:00

Cum sa iei amenda pentru trei ciorbe

2009-08-20T08:09:00.000-07:00

1. Platesti consumatia cu o bancnota mare.
2. Il atentionezi pe ospatar ca ti-a dat gresit restul.
3. Te zburlesti la casierita cand te face chior, hot si chiar escroc pentru ca vrei sa tragi in piept un restaurant, culmea, cu 50 de RON!
4. Suni la politie cand gentilii angajati ai localului cu pricina ii pun pe mascati sa te dea afara.
5. Le explici capeteleor patrate de la politie ca tu esti cel pagubit si, in plus, jignit de fata cu ceilalti clienti.
6. Dupa ce ti-au facut proces-verbal sau raport, cum naiba s-o mai fi chemand, ajung ei la inteligenta concluzie ca de fapt TU (nerusinatule!) ai insultat personalul restaurantului si te palmuieste cu o amenda de 200 de RON. Buna treaba!
7. Si ca cetateanul care mai are habar de institutiile pe la care se fac reclamatii, te prezinti la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor, ca deh, te afli in postura unui client inselat. Aici, niste dame vopsite strident zambesc in coltul gurii cand aud suma de care ai fost furat si te instiinteaza, politicos, ca problema ta nu este de competenta lor, fiind vorba de frauda.

Auziti comedie: ditamai restaurantul, care isi zice han, te fraudeaza pe tine, un biet client, de 50 de lei! Cu siguranta au dat verdictul asta dintr-un exces de zel. In realitate, lucrurile sunt mai simple. Ce frauda, dom'le? Asta e NESIMTIRE!!!

In loc de concluzia concluziilor: Cum sa iei amenda... si sa nu vrei sa o platesti. Cu minte decizie!

2009-08-18T11:46:00.000-07:00

Catherine Tura, "Solitude", http://photos.blogs.liberation.fr/vosphotos/

De veghe in miristea lui Pacala

2009-08-18T10:37:00.000-07:00

Apelurile gratuite la 112 suna tot mai frecvent a batjocura. Potrivit cotidianului "Jurnalul National", un cetatean din Covasna a solicitat interventia celor de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta pentru a-l scapa de extraterestrii care se plimbau pe sub fereastra dumnealui! Lista nebuniilor, a glumitelor nesarate ori a unor scranteli de-a binelea este lunga. Mai jos, ne-am imaginat cateva situatii, de altfel posibile.

1. "Alo? As dori o ambulanta pe strada Parlitilor, nr. 666. Pe sotul meu l-a luat cu ameteli cand a vazut factura la telefon.

2. "Soacra-mea a baut tot otetul din borcanele de castraveti. Cred ca peste vreun sfert de ora o sa se apuce de umblat si la gogosari! Trimiteti niste mascati sa o ia din debara!"

3. "Fiic'mea cea mare a uitat placa de par in priza. Poate sa se duca cineva s-o stinga-n bataie?"

4. "Vecinul de la 3 isi bate zilnic nevasta cu facaletu'. Salvati, va rog, femeia din ghearele mamaligarului!"

5. "Cred ca un caine a ramas intepenit pe antena. Sa-l coboare cineva de acolo ca face cam multi purici!"

6. "Un intrus mi-a baut vinul pe care il aveam frigider. Imi puteti spune de ce nu s-a atins deloc de bere?"

7. "Pe acoperisul casei se tot plimba unu' cu cercu'. De ce naiba nu sare odata?"

8. "Doi martieni s-au inecat la mine in beci, dupa ce l-au umplut ochi cu apa. Poate sa vina careva sa-i duca de acolo cu pluta?"

9. "De vreo trei saptamani tot aud niste voci. Plus ca un nebun de pe scara imi face mereu cu ochiul. Trebuie sa-l ridicati negresit, ca e suspect!"

10. "Ce se intampla, dom'le? Astept, astept, dar SALVAREA nu mai vine!"

"Revolutionary Road" sau cum sa te abati de la un vis frumos

2009-08-17T10:00:00.000-07:00

O straduta ferita de freamatul fara odihna al centrului de oras, la umbra unei padurici primitoare. O casa mare, impunatoare chiar, fata de cea a vecinului, camere suficient luminate, lucruri puse atent in ordine. Doi copii care nu dau prea multa bataie de cap, pentru ca isi vad linistiti de ale lor. Si minunatii soti Wheeler: Frank (Leonardo DiCaprio) si April (Kate Winslet). Un cadru de poveste, proiectat de regizorul spaniol, Sam Mendes, cu jumatate de secol in urma.
Ea, diletanta in ale actoriei, el, un fel de asistent vanzari la firma pentru care tatal sau s-a spetit mai mult de douazeci de ani (KNOX). Inainte de a deveni sot si tata cu responsabilitati asumate, Frank visa sa cucereasca lumea si sa simta din plin ca traieste. Cand relatia sotilor Wheeler, privita cu admiratie, dar si cu o oarecare invidie de catre vecinii din cartierul linistit al Connecticut-ului incepe sa traverseze un moment de criza, visul din tinerete al aventurierului Frank nu mai pare atat de indraznet, sau cel putin, nu irealizabil. Astfel, incepe sa se duca vestea ca adorabila familie Wheeler "se cara" la Paris, in speranta ca Frank va descoperi acolo ce isi doreste de la viata, in timp ce April va lucra, pentru o suma uriasa, ca secretara la una dintre agentiile guvernamentale. Entuziasmul lor copilaresc face ca situatia sa se complice, mai ales dupa ce April ramane insarcinata cu cel de-al treilea copil. Plus ca Frank da lovitura la serviciu cu un asa-zis plan de control al productiei. Jobul nu-i mai pare atat de blestemat si lipsit de sens, si parca pe Revolutionary Road traiul nu mai este atat de banal. Proiectul "Paris" trebuia insa sa-i scoata din randul turmei. April voia mai mult decat un sot, o casa si doi copii. Cand afla de la Frank ca perspectiva unei vieti la Paris a fost doar "o copilarie", se simte tradata si parasita de vointa de a continua. Tradeaza la randul ei, iar inainte de a-si parasi sotul pentru totdeauna, (isi provoaca un avort care-i va fi fatal) joaca cea mai buna scena din viata ei de actrita. Cu zambetul pe buze, April ii ureaza succes la intalnirea din cauza careia a incetat sa mai viseze frumos, asigurandu-l de trainicia sentimentelor ei. In schimb, nu i-a mai lasat decat amintirile. Si regretele. Si doi copii minunati de crescut. Dupa moartea lui April, Pe Revolutionary Road s-a lasat cu adevarat linistea.

Calogero: "Tu es fait pour voler" (L'embellie, 2009)

2009-08-15T00:34:00.000-07:00

www.calogero.fr

"Batranul si marea"

2009-08-14T11:27:00.000-07:00

Jonathan Lormans, http://photos.blogs.liberation.fr

Ultima statie: SCANTEIA

2009-08-14T10:14:00.000-07:00

Cutremurator. Numai dupa doua zile de la tragicul accident de pe "Soseaua Mortii" (Iasi-Targu Frumos), in urma caruia trei persoane si-au pierdut viata, iar alte cinci au fost transportate de urgenta la spital, neatentia unui alt sofer este responsabila, de aceasta data, de o catastrofa feroviara fara precedent. Treisprezece oameni din comuna ieseana Scanteia au platit cu moartea o calatorie de cativa kilometri. Oare cate tragedii trebuie sa ne mai loveasca pentru a se lua masuri mai dure impotriva celor care ne pun viata in pericol? (soferul respectiv fusese sanctionat de mai multe ori pentru abateri de la regulile de circulatie, plus ca nu avea pe microbuzul implicat in accident autorizatie de transport persoane!)

Catastrofa feroviara la Scanteia:13 morti http://www.ziaruldeiasi.ro/local

Glasul mortilor de tren http://www.jurnalul.ro/stire-observator

Soferul numara banii! www.evz.ro/eveniment

Supravietuitorii de la Scanteia si viata lor de apoi http://www.jurnalul.ro/stire-special/

Prin ochelarii tai, vad Parisul

2009-08-13T12:29:00.000-07:00

Aceasta fotografie o "dedic" tuturor doamnelor si domnisoarelor care sunt de parere ca "nu se cuvine" sa citesti o carte buna pe plaja, ci mai degraba sa cari dupa tine colectia de reviste despre creme si uleiuri pentru protectie solara.

http://photos.blogs.liberation.fr

In timp ce barbatii sunt fericiti, femeile plang

2009-08-12T10:47:00.000-07:00

Saptamana trecuta, cercetatorii britanici au scos la iveala un adevar de mult timp stiut: barbatii isi petrec aproape un an din viata privind femeile frumoase din jurul lor. Un nou studiu britanic, dat publicitatii de agentia de stiri Mediafax, (http://www.mediafax.ro) arata ca, pana la varsta de 78 de ani, femeile plang peste 12 000 de ore. Principala cauza ar fi oboseala. Eu tind sa cred ca femeile plang de ciuda, stiind ca partenerii au ochi si pentru alte femei, adesea mult mai frumoase. Uneori, mai plang si pentru ca le fac fericite.

Din caznele unui redactor de serviciu

2009-08-11T11:52:00.000-07:00

Eu: Buna ziua. Imi cer scuze pentru deranj. Sunt Loredana Oprea, redactor la "Ziarul de Iasi", si as dori sa va retin atentia pentru cel mult un minut in legatura cu un sondaj de opinie. Sunteti amabila sa participati?
Cucoana (vreo 50 de ani): Da di spre ci ie vorba?
Eu: Despre tragedia petrecuta sambata intr-o tabara scolara, la Eforie Sud.
Cucoana: A, da, am vazut la teve, imi pare tare rau dar eu trebuie sa plec la dentist ca ma supara rau o masea...
Eu: Imi cer scuze ca v-am deranjat si nu e nici o problema daca nu puteti participa la sondaj.
Cucoana: Auzi domnisoara, ia lasa-ma-n durerea mea...
Si am lasat-o...

Britanicii, periculos de lenesi

2009-08-11T09:54:00.000-07:00

Un studiu recent al asociatiei de caritate Nuffield Health releva faptul ca britanicii ajung obezi din cauza ca sunt lenesi.
Potrivit cotidianului francez "Liberation" (http://www.liberation.fr/monde, unul din sase britanici renunta sa mai zapeze daca se descarca bateriile de la telecomanda, 59 % ar prefera sa ia liftul, decat sa urce doua etaje, iar un sfert nu ar fi dispusi sa alerge pentu a prinde autobuzul.
Trei sferturi dintre respondenti au marturisit ca, la sfarsitul zilei se simt atat de obositi ,incat nu mai au chef nici sa faca sex cu partenerul de viata.

In Regatul Unit al Marii Britanii, obezitatea este o problema majora de sanatate. Cercetatori din cadrul Departamentului de Epidemiologie si Sanatate Publica al Universitatii din Londra sustin ca, pana in 2012, aproximativ 13 milioane de britanici vor fi afectati de obezitate (mai mult de un sfert din populatie), daca tendinta actuala se va mentine.

"Tot mai multi romani citesc si pleaca" (II)... cu carti cu tot!

2009-08-10T11:37:00.000-07:00

Daca acum doua zile vorbeam despre accentuarea tendintei romanilor de a citi carti prin librarii, de aceasta data voi semnala o alta, generata nu atat de criza financiara, cat mai ales de lipsa bunului simt. Unii romani nu se multumesc doar sa citeasca carti sau pasaje din acestea, ca apoi sa le reaseze pe rafturi. Dupa ce constata ca le plac, ce ar putea ramane de facut? Sa le fure!
Reporterii "Cotidianului" au realizat (in numarul de astazi) un top al celor mai furate carti din librarii. Imi iau angajamentul de a contura, in linii mari, potretul-robot al hotului de carti: vrea sa aiba masina sau cel putin sa conduca una, nu-i plac blondele si nu se sperie de vampiri. De unde mi-am dat seama? De pe rafturile din Carturesti si Diverta au disparut:
1. Carti cu teste de verificare pentru obţinerea carnetului de şofer (“Întrebări şi teste pentru obţinerea permisului de conducere auto, categoria B”)
2. Carti cu bancuri despre blonde
3. Traduceri straine de fictiune ("Twilight", Stephenie Meyer)

Pagubasii nu par sa planga dupa exemplarele sustrase din librarii (nu au camere video?), declarandu-se chiar incantati de faptul ca hotii au gusturi rafinate! Prin urmare, daca e sa se fure carti, macar sa fie din alea bune! Sa le fie lectura usoara!

Andronescu inchide "Fabrica de diplome"

2009-08-09T02:17:00.000-07:00

Ce speram ca nu se va mai putea intampla

Dupa aproape o luna de scandal, perioada in care au aparut in presa mai multe articole in care absolventii de Spiru Haret au fost etichetati, in cea mai mare parte, fara menajamente, drept "Prosti cu diploma", Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei, propune in sfarsit o solutie inteleapta: fara invatamant la distanta la "fabrica de diplome". Asa sa fie! Ma tem insa ca iar se vor zburli liderii PSD la doamna Caty ca sa-l scuteasca de pedeapsa pe rectorul Bondrea. Isi va continua linistit activitatea dupa deviza: "La cat mai multe diplome!".

Fapt divers cules din istoria "romantata" a Europei : Paduchii, inamicii armatei lui Napoleon

2009-08-09T00:27:00.000-07:00

Navigand pe site-urile principalelor ziare centrale, am descoperit un editorial intitulat : "Paduchii lui Napoleon" (http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/paduchii-lui-napoleon-). Recunosc ca m-a amuzat titlul, dar mai ales gandul ca un om atat de MARE precum Napoleon Bonaparte ar fi avut probleme cu astfel de paraziti. Fiindca titlul anunta totusi un articol promitator, ( "fapt divers" din urma cu peste doua sute de ani!) am continuat superficial lectura pana am ajuns la un paragraf in care un mare istoric italian punea pe seama paduchilor esecul armatei lui Napoleon in Rusia. Si ce spuneti de faptul ca subordonatii lui Napoleon nu s-au sinchisit de primii soldati "iesiti din randuri si cazuti la marginea drumului", considerand ca nu au mai putut inainta din cauza ca erau prea beti? Cu adevarat fapt divers! Si cand te gandesti ca INAMICUL putea fi pus pe fuga doar cu apa si sapun...

"Tot mai mulţi români citesc şi pleacă" sau "Cine iubeste si lasa"

2009-08-08T09:01:00.000-07:00

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol Tot-mai-multi-romani-citesc-si-pleaca/
	Un lucru e sigur: librariile au devenit in ultimul timp mult mai primitoare, mult mai ademenitoare. Cand eram eleva, mi-era jena sa rasfoiesc o carte de pe raft, pentru ca ma urmareau aproape insistent doi ochi, ca si cum as fi avut de gand sa rup cateva pagini pe care sa le ascund in san, pentru ca apoi sa o zbughesc pe usa! Trebuia sa cumpar cartea, nu ma puteam bucura gratis de aceasta. Acum, indeosebi in librariile-cafenele/ceainarii nu te mai stinghereste nimeni cu priviri hulpave. Dimpotriva, totul pare sa fie oranduit in asa fel incat, Tu sa ai bucuria lecturii. Un lucru e extrem de trist: Desi este stimulat interesul pentru lectura, in continuare, putini sunt cei care iubesc atat de mult cartile, incat sa dea si bani pentru a le avea. Cei mai multi dintre "vizitatorii" unor astfel de librarii ademenitoare (Carturesti, Diverta s.a.) pot fi comparati cu niste amanti, pentru ca iubesc cartile si apoi le lasa. E mai cu seama un gest de tradare a autorilor care si-au lasat asternute pe hartie nu numai gandurile, ci si o parte din suflet. Ei sunt cei care ne transmit EMOTIA si BUCURIA, adesea fara a le merita.