Faceți căutări pe acest blog

vineri, 25 septembrie 2009

Hai cu poarta!

" 'Tui mingea ma'sii!"

Un portar danez si-a mutat, dupa bunul plac, barele portii. Pentru ca nu avea de gand sa se osteneasca facand salturi si intinderi pisicesti "doar pentru o minge" si-a zis ca merge sa triseze un pic in ceea ce priveste distantele. Isprava a facut-o fara nici o jena, chiar in timpul partidei, numai ca, desi abia dupa 30 de minute de joc, fotbalistii de la echipa adversa si-au dat seama de smecheria portarului si i-au cerut arbitrului sa intrerupa meciul. Culmea ca portarul
Kim Christensen (30 de ani) este lider in campionatul national. E posibil sa fi castigat aceasta pozitie tocmai datorita trucului de a muta poarta, invatat de la un prieten bun: „Un prieten m-a învăţat acest truc în urmă cu câţiva ani şi
de atunci îl aplic din
când în când”, a spus Kim Christensen pentru
publicaţia Aftonbladet”.

Trisorul va intra pe mana Comisiei de Disciplina, care va stabili sanctiunile corespunzatoare dupa ce va urmari filmuletul, deja accesat in draci pe Youtube.


P.S. Prevad o noua formula de incurajare a fotbalistilor din partea suporterilor: "Hai cu poarta!"

Stirea completa pe www.evz.ro

joi, 24 septembrie 2009

Cerere de criza

LOCURI DE MUNCA - caut loc de munca
22 Sep 2009
Tînăr, 28/1.70/75kg, îmi ofer serviciile (nu contează ce domenii) pentru cîştiguri generoase. tel 0741462995. (http://anunturi.evenimentul.ro/)

Chilotii stangaci

Cica un magazin britanic de lenjerie intima a propus lansarea pe piata a unor chiloti speciali pentru stangaci. De parca chilotii barbatesti actuali sint confectionati special pentru dreptaci. Se pare ca, de acum, stangacii nu vor mai fi "discriminati" si vor avea mai putine neplaceri de suportat la buda din cauza slitului de la chiloti. Fiti atenti la explicatia stiintifica care a stat la baza acestei inventii revolutionare : "Stangacii au mai multe probleme in a umbla in pantaloni, trebuie sa faca o manevra in Z cu unghiuri de 180 de grade, inainte de a ajunge la rezultatul, pe care mana dreapta il obtine cu usurinta". Manevra in Z cu unghiuri de 180 de grade, ha??? Am si eu doi frati stangaci si nu i-am auzit niciodata plangandu-se ca lor le vine mai greu..., stiti voi, decat dreptacilor.

P.S. Chiloti de stanga, chiloti de dreapta... nu vi se pare ca au culoare politica?

miercuri, 23 septembrie 2009

Unora le place... cel mai bun final de film



"Some like it hot" ("Unora le place jazzul" - 1959, regizat de Billy Wilder; in rolurile principale: Marilyn Monroe, Tony Curtis si Jack Lemmon;)

Ma invit la nunta ta

Astazi m-a vizitat un batranel tare simpatic, care mi-a adus o poezie despre "tristetea si suferinta" apei poluate!? M-a rugat sa-i spun sincer daca nu imi place, ca la urma urmei nici nu era obligatoriu sa imi placa. Spre surprinderea mea, chiar sunau bine cele cinci catrene si i-am spus ca ar putea fi publicate in ziar, in Pagina Cititorilor. Gadilit in orgoliul sau de poet ocazional, i-au zambit ochii de multumire si mi-a spus recunoscator: "Domnisoara, pentru ca sinteti atat de draguta cu mine, promit ca am sa vin la nunta dumneavoastra, am sa va botez si doi copii, plus ca intr-o zi am sa va aduc un buchet mare mare de trandafiri." I-am spus ca nu are de ce sa imi multumeasca, dar el mi-a zambit cu inteles ca se va tine de cuvant si va face tot ce a zis. Bineinteles, asta cand se va intampla. INTR-O ZI.

marți, 22 septembrie 2009

Coarnele Caprei de la Paris


Producatorii de lapte din Paris au invadat astazi piata Republicii, inarmati cu butoaie, bidoane si tot felul de recipiente, pentru a face scandal. Furiosi din cauza ca a scazut pretul laptelui, mai multi crescatori de bovine si ovine din capitala franceza au ales o metoda mai inteleapta de a protesta, impartind bidoane cu lapte persoanelor care au trecut prin piata Republicii, asta dupa ce, cu spatamani in urma au aruncat tone, pe camp sau in strada. In ciuda gestului disperat al fermierilor, imi vine sa zambesc, gandindu-ma ca parizienii nici nu au visat ca vor face baie in lapte (cam 22 de tone), taman in piata publica. Qu'est qu'en disez?

Mai multe detalii despre "revolutia laptelui" pe http://www.lemonde.fr/web/depeches






luni, 21 septembrie 2009

Chilotii nu au trecut testul de granita

Unei basarabence i s-a refuzat dreptul de lunga sedere in Romania, alaturi de sotul sau, pe motiv ca nu a stiut sa raspunda la mai multe intrebari de natura intima, legate de viata lor de cuplu: "Unde v-ati sarutat prima data?", "Ce culoare aveau chilotii sotului, cand ati facut prima oara dragoste?", "Pe ce parte a patului a dormit sotul dupa...?" Jesus! Femeia, nu ca nu a stiut sa raspunda, dar cele spuse de ea nu s-au potrivit cu cele spuse de sot si concluzia functionarilor de la Serviciul Imigrari din Iasi a fost ca cei doi nu s-au casatorit din dragoste. O casatorie de convenienta. Pentru aceasta concluzie desteapta "expertii" de la Imigrari se pare ca au luat in calcul nepotrivirea raspunsurilor. Sa fi fost oare si incompatibilitatea sexuala? In aceasta problema nu s-au mai pronuntat. Cred ca le-a fost rusine sa se amestece...

duminică, 20 septembrie 2009

Nu-ti mai adu aminte!

A te agata de amintiri
  • A verifica cu fiecare prilej de neliniste daca mai sunt acolo, daca mai au acelasi farmec, daca mai inseamna atat de mult pentru tine
  • A derula cu incetinitorul fiecare clipa frumoasa, cu teama de a nu-i fura din savoare
  • A te pierde intr-un exercitiu mecanic de memorie pentru a castiga o "exaltare anemica" a sufletului
  • A te desprinde de prezent, care iti trece prin fata ochilor aceleasi cadre, pentru a-ti evoca singur bucuriile trecutului
  • A te simti prins intr-un joc stupid, care, pana la urma, nu iti aduce decat amaraciune
  • A te gandi mereu la ce ai spus, cum ai spus, cui, de ce...
Nu te agata de amintiri! Tine-le ascunse in sertar, pentru ca nu se aseaza praful pe ele. Scoate-le de acolo doar dupa ce esti convins ca ai epuizat toate posibilitatile prezente de a-ti produce bucurii si de a-i face fericiti pe cei dragi tie. Nu te agata de amintiri... te coplesesc cand ti-e lumea mai draga!

sâmbătă, 19 septembrie 2009

De ce imi sunt taaare simpatici copiii

Doi copilasi, ingerasi sau iepurasi, cuminti de aceasta data

vineri, 18 septembrie 2009

"Schimb de ciocane" : bucatarul de serviciu si instalatoarea de ocazie

In nici unul din apartamentele in care am stat pana acum nu am avut "un barbat in casa". Se strica robinetul, se infunda chiuveta, se bloca iala la vreo usa, nu stiau, dom'le, ori poate ca nu voiau, sa repare nimic! Si nici nu consimteau sa chemam un instalator de profesie, fiindca am fi aruncat cu bani de-aiurea pentru niste reparatii "banale". Si ca sa nu ne lasam la mana lor, incepeam noi fetele sa mesterim si sa carpim pe ici pe colo, cum ne pricepeam, numai sa putem spune ca "we fixed the problem". Pentru o perioada, bineinteles. In "noul" apartament, aceeasi problema: colegii isi dau cu ciocanul peste degete, daca bat un cui in perete. Dar trantesc niste ciorbe delicioase, tot felul de bunatati la cuptor, stiu sa faca si sarmale... Se compenseaza si, pana la urma, toata lumea este multumita si nu facem nici un schimb de ciocane prin apartament. De orice "reparatie banala" ati avea nevoie, puteti sa imi dati de veste. Colega mea de apartament are pe balcon o traista cu tot ce trebuie. Si ce indemanare!

P.S. Pentru ciorbe, sarmale si alte bunataturi e mai complicat... Trebuie sa veniti cu ingrediente de-acasa, fireste!

joi, 17 septembrie 2009

De vorba cu mine insami + o leapsa cam luuunga pentru Haza, Mihaela Berneaga, Savi, Monik, Paulet si Everdene

  • Calitatea pe care doresc sa o intilnesc la un barbat/femeie - simtul umorului;



  • Ce pretuiesc mai mult la prietenii mei – sinceritatea;
  • Principala mea trasatura - rabdarea;
  • Principalul meu defect – credulitatea;
  • Indeletnicirea mea preferata – punerea lucrurilor in ordine;
  • Fericirea pe care mi-o visez - sa nu am ce regreta;
  • Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire – superstitie? Nu sint superstitioasa. Cea mai mare nenorocire ar fi sa ma plafonez, sa nu mai am vointa.
  • Locul unde as vrea sa traiesc – nu are importanta;
  • Culoarea mea preferata – rosu;
  • Floarea care-mi place – margareta;
  • Pasarea mea preferata – ciocarlia;
  • Prozatorii mei preferati - Camus, Sartre, Dostoievski, Marquez, Eliade, Preda si Rebreanu;
  • Poetii mei preferati – Nichita Stanescu si Toparceanu;
  • Eroii mei preferati din literatură – Strainul lui Camus (Meursault), Idiotul lui Dostoievski (printul Miskin) si „Scarbitul” lui Sartre (Antoine Roquentin);
  • Eroinele mele preferate din literatură - Ursula singuratica a lui Marquez;
  • Compozitorii mei preferati – Vivaldi si Mozart;
  • Pictorii mei preferati - Modigliani si Frida Khalo;
  • Eroii mei preferati din viaţa reală - Autistii;
  • Ce urasc cel mai mult - nesimtirea, pasivitatea, cruzimea, grandomania;
  • Calitatea pe care as vrea s-o am din nastere – umorul;
  • Cum as vrea sa mor - impacata;

  • Greselile ce-mi inspira cea mai mare indulgentacele facute "din dragoste" ;
  • Deviza mea - nu am nici una (probabil "Fara devize!")

duminică, 13 septembrie 2009

Tanti Ileana: ConsinZia - rul bate Teveul

Ziarul bate Teveul

Cel putin asa cred cei mai in varsta, dupa cum mi-a marturisit o batranica din Miroslava, cadru didactic pina acum cinci ani, cind a iesit la pensie, "punct" in care a renuntat la parul coafat si la pantofii cu toc pentru batic si espadrile. Tanti Ileana nu mai pierde timp cu gateala, insa e o femeie care a vazut multe la viata ei si care are convingerea ca presa e cel mai bun avocat al omului de rind.


Zilele trecute, a calcat pragul Ziarului de Iasi, cu speranta ca i se va face dreptate intr-un caz de inselaciune. Femeia a vrut sa-si cumpere un apartament mansarda in Iasi, numai ca Trustul de Constructii Moldova, dupa ce a pacalit-o in privinta termenelor de finalizare a lucrarilor si a adreselor unde urma sa primeasca la cheie locuinta, a tras-o in piept de 20 000 de euro. Avansul incredintat de tanti Ileana firmei, tocmai pentru a grabi lucrarile, astfel incat sa se poata muta, pina in iarna lui 2008, la casuta ei.

Ceea ce nu s-a mai intamplat, iar tanti Ileana, dupa ce a privit cu amaraciune spre Cel de Sus ca a permis sa i se faca o asa nedreptate, si-a strans bine broboada sub barbie si a inceput sa bata pe la usile redactiilor: ziare, TV, radio. Pentru a-si povesti necazul, pentru ca escrocherii sa fie constransi sa-i inapoieze
macar banii, daca nu au fost in stare sa-i construiasca mansarda dorita. Voia sa faca rumoare, sa se auda in targ cum firma de constructii cu pricina si-a batut joc de o femeie in varsta, care le-a incredintat banii pentru care a muncit mai bine de 30 de ani. Si nu era singura victima a teparilor. In ultima luna, aparusera in ziar mai multe cazuri "Mansarda", motiv pentru care, cele semnalate de tanti Ileana nu mai prezentau interes pentru reporterii de pe Economic.

"Ce mi s-a intamplat mie, nu-i doresc nimanui. Eu am avut incredere ca imi voi primi ceea ce mi se cuvenea de drept, dar se pare ca m-am inselat. E vina mea ca nu am deschis ochii mai devreme, dar inseamna ca nu se mai poate face nimic? Daca-i dau in judecata, credeti ca se rezolva ceva? Eu sint o biata femeie, ei au atatia bani si relatii... Persoanele despre care s-a scris pana acum au pierdut mai putini bani. Eu am pierdut banii si raman si pe drumuri, ca ma dau copiii afara din casa. Nu merita asta atentie din partea presei?" mi-a spus ea cu lacrimi retinute in coltul ochilor obositi.

Mi-a fost mila de batranica si ma simteam vinovata ca i-am spulberat si ultima speranta pe care o mai avea, aceea ca presa atrage atentia asupra abuzurilor, inselaciunilor, mai ales cind sint pagubiti oameni de rand. Si i-am sugerat sa apeleze la televiziune. Filmau, aparea si dumneaei in inregistrare, spunindu-si pasul, o vedea lumea la jurnal si astfel atragea mai mult atentia aspura necazului ei.

"Domnisoara, cazul meu poate fi prezentat la televiziune in 2-3 minute, nu mai mult. Plus ca la jurnal te uiti o singura data, si gata. La ziar, reporterul poate povesti mai in amanunt cazul meu, mai ales ca ii dau toate documentele doveditoare, declaratii, tot ce are nevoie. Iar ziarul daca il cumperi, il rasfoiesti de cate ori vrei si poti sa il dai si altor oameni sa se uite pe el. Cu ziarul pot sa ma duc la firma sa le arat ce s-a scris despre ei, poate macar de frica sa nu piarda din clienti imi inapoiaza banii !"

Cata dreptate avea tanti Ileana si sincer m-a surprins judecata ei. Mi-a amintit de principalele diferente dintre TV si presa scrisa, pe care le treceam de fiecare data in revista la facultate, la seminarul lui Haza. "Desteapta femeie!", mi-am zis. Si mi-a parut rau ca tocmai niste reporteri nu au putut sa o ajute, pe ea, femeie scolita, dar simpla in purtari si exprimare, cea care a stiut sa faca o analiza atat de fina a unui aspect adesea pus in discutie de jurnalisti din ambele tabere (de presa scrisa si de televiziune).


P.S. Pun pariu ca tanti Ileana ne putea da o lectie, pe intelesul tuturor, si despre ceea ce inseamna INTERESUL PUBLIC. De fapt, cred ca ne-a si dat-o, desi subtil. Jos palaria, mamaie!

sâmbătă, 12 septembrie 2009

La muuulti annni, Pasic!


Dirty Dancing Havana Nights (Dance like this)

joi, 10 septembrie 2009

Asistenta Word prin telefon

Un om de litere, poet si prozator din Iasi mi-a cerut astazi un ajutor nesemnificativ din punctul meu de vedere, dar destul de important pentru ce avea dumnealui de dus la capat.

El: Domnisoara, ia spune, te plictisesti?
Eu: Nu chiar. Am inceput mai multe, dar deocamdata nu am terminat nimic, asa ca sint in "miezul" treburilor.
El: Pai ma gandeam poate ai un ragaz, sa ma ajuti intr-o problema tehnica.

Am inceput sa ma simt usor speriata de ceea ce avea sa imi ceara un intelectual la varsta intelepciunii, mie, proaspat absolventa a unei facultati de litere. Dar am continuat amabila: Va ajut cu placere. Dar despre ce este vorba? Ca sa stiu daca nu cumva imi prind urechile.

El: Domnisoara, vreau sa iau o bucata de text dintr-un document si sa il mut intr-un altul nou, dar nu stiu exact cum se face.

Imi venea sa rad pentru ca nu m-am asteptat sa imi ceara ajutorul pentru ceva atat de simplu. Dar a fost atat de natural, de sincer in privinta incurcaturii in care se afla, ca nu am putut decat sa ma apuc sa ii dau instructiuni, in detaliu, aproape "babeste", cum ar fi zis bunica mea, repetate de vreo trei ori, pina cand a indeplinit cu succes cinci sarcini elementare: selectare, copiere, taiere, deschidere document nou, "lipire". Cel mai hazliu a fost la C- U- T si la P- A- S -T -E. Sau la tehnica drag&drop, ca i-am explicat-o si pe asta. Nu reusea sa inhate textul si sa il tina captiv, pana cand trebuia sa il elibereze in pagina cealalta. Dar, pana la urma, ne-am descurcat. Iar dumnealui era bucuros precum un copil care invatase sa descifreze un puzzle.

P.S. A fost chiar simpatic. Mai ales ca nu mi-am imaginat cat de ciudata si cat de putin docila este tehnologia pentru cei care, de cand se stiu si-au asternut gandurile pe hartie, cu stiloul ori creionul.

miercuri, 9 septembrie 2009

Cand nu e muzica, se lasa cu cantec

Era atat de liniste pe strada, incat nu imi venea sa-mi cred urechilor si am inceput sa ma gandesc daca nu cumva manelarii s-au sinucis, miscati in suflet de atata "Of, viata mea!" si "Suparat, suparat sunt Doamne iara, suparat", in detrimentul lui "Am norocul scris in frunte".

Prima zi - intr-un interval de vreo 6 saptamani - cand nu am mai auzit manele pe Smardan, nr.5. Ajunsese sa ma agaseze atat de tare, incat am zis ca am sa propun - printr-o anonima fireste - Primariei sa schimbe numele strazii, pentru a fi mai usor de reperat: Strada Manelarilor. A fost doar un gand izvorat din ciuda, nici pe departe in masura sa ma consoleze, intrucat un astfel de nume probabil ca le-ar fi facut cinste, luand in calcul ca maneaua a devenit pentru ei un soi de religie. Ha, ta, na na, trrr, brrr, onomatopee scapate la inceput si sfarsit de refren, iubiri tradate, dusmani care ravnesc la averea castigata de vreun capsunar in Spania sau de vreun "peste" in Italia etc. Tot repertoriul era azvarlit dintr-o magaoaie/mai mule magaoaie - nu mi-am dat seama nici pana acum - , cu precizia unui ceas elvetian, de la 14:00 pana pe la 16:00, ori chiar mai mult. Taman 'namiaza mare, cand vrea si omul sa se bucure de odihna sau, dimpotriva, sa munceasca cu spor primeste cu dedicatie doua ore de Salam, Peste, Castor (asta fiind Guta - Puta cum ii zic puii de manelari, ca sa rimeze).

Dar astazi, nici o dedicatie, si chiar m-am bucurat. Mai ales ca m-am rugat vreo luna de zile sa li se arda casetofonul, combina, tractorul de calculator tot, tot... Sa nu ii mai aud. Si s-a facut liniste.
Pana in jurul orei 15:30. Deranjat ca nu mai avea loc pe sosea de masina unuia, un altul, a inceput sa se umfle in pene ca un curcan, cerandu-i sa faca loc "de urgenta, ca de nu...". Raspunsul a venit pe aceeasi unda "sonora", amplificat in frecventa de a spune "da-te-n p*** mea, ce, ti-a cumparat ma-ta strada?".

Maneaua s-a mutat pe maidan. Dar repertoriul era mai "adevarat", mai "pe bune", "pe sleau", cum le place romanilor amatori de vulgar si pumni in nas, dati in plina strada. Dedicatiile promiteau. Spitalizare.

P.S. Acum m-as lua si eu de mama lor. Pentru ca i-a lasat sa plece in lume, inainte de a implini cei sapte ani de acasa.

marți, 8 septembrie 2009

"Asta sa i-o spui lui Mortu' "

Astazi, pe la un 12 si un sfert sun pe un domn sa il intreb de un material pentru o rubrica la ziar.

Eu: Buna ziua, de la ziar va deranjez, stiti dumneavoastra, pentru rubrica "Curier juridic". Aveti pregatit materialul?
Dnul cu pricina: nici un deranj scumpa domnisoara, dar cine se ocupa de rubrica asta "Curier juridic"?
Eu, incurcata: (imi venea sa-i spun: cum adica, dom'le cine? jucati teatru cu mine acum?) Pai dnul Morosanu, de la Biroul de Consiliere pentru Cetateni.
El: Pai a murit dnul Morosanu!
Eu: Ei, Doamne Fereste! (in gandul meu: "Asta sa i-o spui lui Mutu"- ca tot e la moda si se ia lumea de el).
El izbucnind in ras: Nu-i asa ca te-am lasat fara cuvinte, domnisoara?
Eu, cu un ton de repros: Domnule Morosanu, nu mai glumiti cu din astea (i-as fi zis "ca nu se stie", avand in vedere varsta pe care o are).
El, multumit ca "mi-a copt-o" cu gluma asta macabra: Da ce v-ati speriat... si rade in continuare cu pofta, pe seama faptului ca am ramas cateva secunde in receptor, fara sa mai zic nimic.

P.S. Ce e amuzant in a o face pe mortul? E cea mai trasnita "pacaleala" pe care am auzit-o pana acum. Ca si cum ai suna la 112 sa vina Ambulanta sa te culeaga dintr-un sant, pentru ca ai murit...

duminică, 6 septembrie 2009

Postul de preşedinte al Republicii Moldova, disponibil pe Best Jobs

www.cotidianul.ro/husa_de_laptop_care_salveaza_ziarele_de_la_moarte-

"O firmă spaniolă a venit cu o idee năstruşnică pentru a da o mână de ajutor ziarelor, tot mai puţin căutate peste tot în lume.
O husă de laptop care atunci când este împăturită arată precum un ziar oarecare. Nu chiar oarecare, pentru că Mitemite Unnecessary Objects Lab are mai multe titluri de ziare din care poţi alege: Frankfurter Allgemeine, El Pais, La Vanguarda sau Gazzetta dello Sport, informează New York Times.

Ideea spaniolilor poate fi la fel de folositoare în cazul în care cineva ocheşte laptopul tău ca să-l fure. Când ai însă un biet ziar (mai ales unul care nu e cu data de azi pe el), interesul hoţilor scade dramatic."

Alb la puterea a treia sau cand Albul e mai Alb decat Alb

http://www.jurnalul.ro/stire-/religia-detergentilor-rec-lama-de-pus-pe-vena-

O analiza ironica a reclamelor la detergent. O bucata din aceasta, mai jos:

"Telenoveliste care fac jogging şi apoi se repauzează în livingul unei vile gen "visul unui poliţist de frontieră". Balcon la etaj, peluză, uşi din sticlă la intrare. Băile sunt cât garsoniera pe care poţi să ţi-o iei tu cu "Prima Casă". Înăuntru, totul e impecabil, "super-mama" are siluetă de manechin şi un calm de stareţă lângă copilul de câteva luni care-şi pune mâncarea pasată pe babeţică. Super-mama, care n-are bani să-i cumpere mai multe, spală babeţica în fiecare seară. La maşina de spălat, fireşte. Are o depresie post-partum şi refulează energia negativă, o dată cu furtunul de golire..."

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Povestea unui pusti curajos

L-am intalnit zilele trecute. Intamplator. M-a intampinat cu un zambet care ii lumina toata fata, in ciuda durerii pe care o resimtea atunci cand pasea.

Paul are 9 ani si cel mai mult timp si-l petrece prin spitale. In 2005, a suferit o fractura de femur din cauza unui accident la derdelus. A fost internat la Spitalul de Copii "Sfanta Maria" din Iasi, unde a stat cu piciorul in ghips aproape jumatate de an, perioada in care a capatat o infectie extrem de severa. Acest accident i-a rapit lui
Paul mai ales timpul de joaca, fiindca au urmat alte si alte interventii chirurgicale, in prezent avand nevoie de o operatie ce costa 10 000 de Euro.

Paul nu are ochii tristi. Cu obrajii plini, pictati pe alocuri de pistrui, te priveste cu nesatul unui copil care iti cauta prietenia. Nu vorbeste decat de scoala. Ii place mult sa studieze. Face cate opt ore de carte pe saptamana, acasa, cu o invatatoare tanara. In rest, se ocupa parintii.


Lui Paul ii este dor sa joace prinsea, ori un fotbal cu baietii de pe ulita.
Desi au o situatie materiala modesta, parintii lui Paul nu au renuntat sa il trateze intr-un spital din capitala. Si nici sa faca nenumarate drumuri la Bucuresti (Ministerul Sanatatii Publice, Colegiul Medicilor, Institutul de Medicina Legala) ori chiar in strainatate (o clinica de expertiza din Bologna), fiind convinsi ca Paul este victima unei culpe medicale. Vor dreptate pentru copilul lor.

"Daca as spune tot prin ce am trecut cu Paul, am putea scrie un roman"
I-am ascultat povestea. Tatal sau mi-a impartasit-o. In tot acest timp, el a stat cuminte pe scaun, ascultand captivat, ca si cum era vorba de un alt caz. La plecare, as fi vrut sa-i strang mana, dar nu am avut curaj. M-am simtit intimidata si parca prea mica in preajma acestui pusti care nu se lasa coplesit de suferinta. M-a invitat sa-i fac o vizita.

miercuri, 2 septembrie 2009

Dau pensia mea pentru o carte

Astazi, mi s-a intamplat ceva cu adevarat straniu. M-a sunat un domn pe telefonul redactiei sa reclame ceva cu totul neasteptat. Nu s-a plans de nici una dintre institutiile publice locale - ceva la ordinea zilei -, nu s-a plans de guvernantii nostri (cel putin nu direct), nu s-a plans de "lispa de educatie a tinerilor din ziua de azi". Nu, de nimic de genul. Domnul cu pricina, inginer de profesie, mi-a spus ca a facut un imprumut ca sa isi cumpere o carte: "Istoria critica a literaturii romane", de Nicolae Manolescu. O carte de 250 de lei. L-am intrebat daca are ceva de reclamat impotriva editurii la care a aparut. Mi-a raspuns ca nu, editura la care aparuse nu avea importanta, intrucat era vorba de o capodopera pe care si-o dorea demult. "Am achitat 100 de lei, ca sa o pot atinge si rasfoi putin si a ramas sa mai platesc 150 de lei, ca sa ma bucur de ea acasa". Si a inceput sa planga. De emotie si - in acelasi timp - de indignare. "Am muncit 40 de ani la stat, am facut absolut tot ce mi s-a cerut, iar acum, la batranete, nu imi pot permite sa imi cumpar o carte". Am incercat sa-mi exprim regretul si sa-l consolez, spunandu-i ca in prezent cartile sunt atat de scumpe incat cu greu mai reusesti sa cumperi cate una. Nu parea nemultumit de faptul ca sunt scumpe cartile: "Nu conteaza valoarea lor in lei, pentru mine conteaza valoarea lor culturala". Si a continuat cu o voce sugrumata: "Ce vreau eu ca pensionar? Vreau sa imi fac palat, sa traiesc huzurind? NU! Eu vreau o carte. Sa pot sa o am doar pentru mine".

PS. Credeam ca nu mai exista astfel de oameni. Sa plangi de dragul cetitului. Sa te revolti ca nu iti poti permite o carte. Va asteptati sa mai intalniti astfel de oameni, in era Internetului?


Persoane interesate